Trei milioane de români, obligați să plătească asigurări de sănătate de anul acesta. Cine sunt cei exceptați
Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a declarat că în România sunt trei milioane de români care nu au niciun venit.
Conform noului cod fiscal, aceste persoane vor trebui să achite asigurări de sănătate de anul acesta și vor plăti 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună. Excepție fac elevii, studenții sau cei aflați în întreținerea unei persoane asigurate. Prevederea se aplică și celor care nu au venituri timp de șase luni.
„Suntem 18 milioane și ceva de cetățeni cu drept de vot, adică majori. Din 18 milioane, dacă scădem numărul de angajați, numărul de pensionari, numărul de șomeri, numărul de asistați sociali, persoanele care au plecat din țară și care intră în statistica cetățenilor cu drept de vot, ne rămân trei milioane care nu apar nicăieri”, a declarat Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
„Cred că trebuie să înțelegem că dacă, Doamne ferește, se întâmplă să se îmbolnăvească, ei se vor afla într-o situație absolut critică, să trebuiască să plătească niște sume mult mai mari, pe care mai mult ca sigur nu și le pot permite, pe când suma care a fost stabilită ca obligație de plată prin această prevedere este una modică”, a mai spus acesta.
„Din ce trăiesc, dacă nu câștigă nimic?”, s-a întrebat secretarul de stat.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cristina Isabela Lăpădătoni: CINE ESTE ȘOFERUL DIN TRAGEDIA DE LA BRAȘOV ȘI DE CE ȘTIM ATÂT DE PUȚINE DESPRE EL?
Știrea bună a zilei: Românii nu s-au înghesuit la inventariere electronică - Buletinele cu cip, la pământ!
Rapperul Nouă Unșpe, fără amendă după versurile obscene de la UNTOLD. Jandarmeria Cluj: Nu a fost lezată demnitatea publicului
Patria Prima: BRD finanța, prin Scena9 și Școala9, antiromânism, activism LGBT și educație sexuală în școli. Până când Patria Prima a început să sesizeze conducerea băncii
Șoferul care a ucis doi turiști la Brașov a fost reținut. Poliția: știa că are epilepsie și își oprise tratamentul
A tăiat giratoriul și i-a secerat pe trotuar: Imaginile dramatice cu accidentul din Brașov în care doi bărbați au murit. Nu este exclusă o problemă medicală a șoferului
Recomandările noastre
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Stare de sănătate
Organizații: Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)