Câteva repere despre 2016: se fac trei sute de ani de la cucerirea Banatului de către austrieci. Se împlinesc o sută de ani de la intrarea României în primul război mondial, la sfârșitul căruia făceam România Mare. De asemenea, parcurgem al zecelea an de când am intrat în Uniunea Europeană. Tot anul ăsta mai avem și vreo două seturi de alegeri. Probabil dintre cele mai încărcate de miză.

Reperele or fi mai multe. Dar în perimetrul delimitat de cele de mai sus se găsesc, în opinia mea, datele uneia dintre cele mai importante bătălii pe care o vom avea de dus în cursul acestui an. Una care e despre rămânerea noastră în istorie ca națiune și țară.

Imediat ce au cucerit Banatul, austriecii au făcut o chestie pe cât de simplă pe atât de cinică și plină de consecințe: au trecut teritoriul ocupat în posesia exclusivă a coroanei de Habsburg. Ca și cum nimic și nimeni nu ar fi existat pe bucata de pământ a românilor băștinași. Au guvernat militar până în 1751 fără să le recunoască românilor vreun drept de proprietate la cele ale locului și desfășurînd în Banat toate politicile de care aveau nevoie pentru a stăpâni și exploata cât mai eficient teritoriul. Evident, fără scrupule și în defavoarea absolută a băștinașilor, care au avut de suferit inclusiv armat atunci când s-au ridicat împotriva imperiului.

Astăzi armele tac, din fericire, pe pământurile noastre. Războaiele sunt câștigate cu arme economice și politice. Dar lovesc perpetuu și fără milă. Și aș vrea să ne uităm la consecințe: 3-4 milioane de români în putere sunt pribegiți prin străinătate, iar cei de acasă, în marea lor majoritate sărăciți, se află financiar-economic la mâna capitalului străin. Pământul se vinde la liber și ne aparține din ce în ce mai puțin. Iar cinica operațiune centralizatoare a Uniunii se desfășoară pe ceas, cu directive politice clare și perfide: România e prea centralizată!

Trebuie regionalizată. Și nu oricum, ci în așa fel încât să subțieze până la dizolvare și bruma de suveranitate teoretică pe care o mai deține.  Să tragem linie: cu ce ne alegem când o fi gata pusă în practică și chestiunea asta? Cu o populație redusă numeric, dependentă financiar-economic de alții și tot mai slab educată. Trăind pe un pământ deținut în mare parte de alții, într-o țară re-croită astfel încât să asculte oficial, pe bucăți, de o guvernare din afara ei. Nici că vom avea nevoie de dovezi mai clare că într-acolo suntem împinși, decât dispariția din Constituție a pevederilor care ne descriu statul drept "național, suveran și independent, unitar și indivizibil”!

Așadar...alte mijloace, aceleași metode. Și același scop, nu credeți?...

Este un an-răscruce. Gândiți bine și cu tărie. Singurele vorbe pe care le mai adaug acestei scriituri sunt cele ale Mitropolitului Banatului, Ioan Selejan: "Să tragem clopotele să se trezească istoria, căci nu putem dormi cu capul pe istorie. Istoria nu înseamnă Cartea morții unui neam, ci ea este ogorul unde crește pomul vieții unui neam. Să ne trezim din somnul rațiunii naționale, căci viața unui popor nu este umbră și vis, ci o ctitorie a lui Dumnezeu”...