Un europarlamentar sare în ajutorul Cameliei Smicală: Dreptul copiilor care doresc să stea cu părinții trebuie să primeze paselor instituționale! Este menirea UE!

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, s-a implicat, din start, în soluționarea cazului româncei Camelia Smicală, din Finlanda, despărțită forțat de copiii săi, caz care a zguduit comunitatea internațională, fiind conex unui subiect extrem de sensibil: încălcarea drepturilor minorilor.
Maria Grapini s-a poziționat în favoarea Cameliei Smicală, și nu doar pentru că este româncă, ci pentru că realitatea a dovedit că cei doi copii ai săi vor cu disperare să stea cu mama lor.
Europarlamentarul a scris, din nou, Comisiei Europene, reluând istoricul și solicitând măsuri urgente de rezolvare a dramei Cameliei Smicală. Grapini a făcut un schimb scrisori oficiale cu Vera Jourova, comisar care s-a poziționat, recent, vizibil împotriva României.
„Cazul familiei medicului Camelia Smicală a fost în toată presa din lume. Am prezentat și eu cazul în Plenul Parlamentului, am transmis scrisori oficialilor din Finlanda, care au decis sa despartă doi copii minori de mamă și, la rândul lor, copiii sa fie separați prin plasarea în instituții distincte. Mihai și Maria își doresc să stea cu mama lor și există înregistrări în acest sens. Doamna comisar Jurová mi-a răspuns că deciziile se iau la nivel național, dar nu avem obligația să intervenim atunci când drepturile copiilor sunt încălcate? Ce pârghii legale considerați că are Comisia pentru a rezolva acest caz?”, a scris Grapini Comisiei.
Jourova i-a răspuns precizând că UE nu are competența generală de a interveni pe lângă statele membre în domeniul drepturilor fundamentale.
„Conform articolului 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dispozițiile cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Pe baza informațiilor disponibile, acest lucru nu pare a fi cazul în situația descrisă de distinsa membră. În astfel de cazuri, responsabilitatea de a garanta respectarea și protejarea efectivă a drepturilor fundamentale în conformitate cu legislația națională și cu obligațiile internaționale din domeniul drepturilor omului le revine statelor membre și autorităților judiciare ale acestora. Cazurile individuale în materia protecției copiilor sunt de competența autorităților naționale”, a scris comisarul european.
Maria Grapini se declară nemulțumită de abordarea Comisiei și de impasul statuat prin neimplicare.
„Din păcate, nu putem să-i ajutăm pe românii care trăiesc în alte țări, în ceea ce priveste protectia copiilor! Mi se pare absurd, un nonsens, în opoziție totală cu valorile europene! Dreptul copiilor care doresc să stea cu părinții trebuie să primeze paselor instituționale! Este menirea UE!”, a conchis europarlamentarul.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Dr. Adrian Cacovean: Acum vin după copiii romilor, dar or să vină după ai tuturor. Udrea și Firea, pregătiți-vă și voi!

Diana Maria Brăgaru: De mâine familia românească ar putea fi formată legal și din homosexuali și lesbiene. Care ar putea înfia copii. Legea Firea - PL-x 145 - le vine mănușă de catifea

Proiect de aproape un milion de euro pentru instruirea procurorilor de către activiștii homosexuali de la Accept privind infracțiunile contra LGBT, în 16 sesiuni

S-a mutat la ceruri Liliana-Elena Preda, soția părintelui diacon Sabin Preda din Grupul Nectarie Protopsaltul. Avea doar 41 de ani

Alianța Familiilor reclamă LEGEA BARNEVERNETULUI DIN ROMÂNIA. Pericolele Legii FIREA PL-x 145. ANALIZA LUNII

Sportiv de performanță, decedat brusc, la numai 18 ani. A participat la campionatele mondiale de schi nautic
Recomandările noastre

Larry Watts lansează ”bomba atomică românească” la ora 13 la Bookfest. EXCLUSIV: Excerpts from "Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb". ENGLISH

Eveniment epocal: Apare legea "Ce este o Femeie"

ActiveNews își cere scuze pentru informațiile eronate prezentate de Cartepedia, Citești, Librărie și Polirom cu privire la soția lui Bănescu, Cristina Popa - Curticeanu. Care este situația cu șeful Cancelariei lui Ceaușescu și cea de la Colegiul Goethe

Astăzi este ultima zi în care vă puteți redirecționa 3,5% din Impozitul pe venit. Susțineți Familia Ortodoxă!
Persoane: Camelia Smicală Maria Grapini
Locații: Finlanda
Subiecte: Cazul copiilor Camelia Smicală
Organizații: Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)