Sean Parker, președintele fondator al Facebook, și-a exprimat recent opinia sinceră despre modul în care rețelele sociale crează deliberat dependență și pot duce la afectarea creierului uman.

Opinia lui oferă o perspectivă valoroasă în dezbaterea, din ce în ce mai aprinsă, despre puterea și efectele rețelelor sociale, care astăzi au o amploare și o întindere nemaicunoscute în istoria omenirii. Iar Parker e destul de îngrijorat, dacă sună alarma.

Sean Parker (38 ani), acum fondator și președinte al Institutului Parker pentru Imunoterapia Cancerului, a vorbit miercuri la un eveniment organizat la National Constitution Center din Philadelphia, despre accelerarea descoperirilor asupra cancerului. Cu acest prilej, Parker a menționat, în fața unui auditoriu numeros, că el a devenit „un soi de obiector de conștiință” pe social media.

Atunci când a părăsit scena, a spus în glumă că Mark Zuckerberg îi va bloca probabil contul, după ce va citi aceste lucruri:

„Când Facebook începea să meargă, aveam acei oameni care veneau să mă vadă și să-mi spună: «Nu sunt pe social media». Și le-aș spune: «OK, știi, vei fi». Și atunci ei ar spune: «Nu, nu, nu, îmi prețuiesc interacțiunile mele din viața reală, prețuiesc momentul, prețuiesc prezența, prețuiesc intimitatea". Și eu aș spune,... «Te vom aduce aici, în cele din urmă».
 
Nu știu dacă am înțeles cu adevărat consecințele celor spuse, deoarece consecințele neintenționate ale unei rețele, atunci când ea crește la un miliard sau la două miliarde de oameni și... Asta vă schimbă literalmente relația cu societatea, relația unuia cu celălalt... Probabil interferează cu productivitatea în moduri ciudate. Și doar Dumnezeu știe ce face cu creierul copiilor noștri”, mărturisește Sean Parker.

„Procesul de gândire care a stat la baza construirii acestor aplicații, Facebook fiind prima dintre ele..., erau despre: «Cum vom consuma cât mai mult din timpul vostru și din atenția voastră, pe cât posibil, conștientă?».

Și asta înseamnă că trebuia să vă dăm un soi de dopamină, din când în când, pentru că cineva a dat like sau a comentat o fotografie sau un post sau orice altceva. Și asta vă va face să contribuiți mai mult la conținut, și asta va face să obțineți... mai multe like-uri și comentarii. 

Este o buclă de feedback pentru validarea socială... exact genul de lucruri cu care un hacker ca mine ar fi venit, pentru că exploatezi o vulnerabilitate în psihologia umană”, spune Sean Parker.

„Inventatorii, creatori - eu, Mark (Zuckerberg), Kevin Systrom pe Instagram, toți acești oameni - am înțeles acest lucru în mod conștient, dar am făcut-o oricum.”

Parker mai spune despre știința vieții care ne permite „să trăim mai mult, mai productiv": „Pentru că sunt miliardar, voi avea acces la o îngrijire medicală mai bună... Voi avea 160 de ani și voi face parte din asta, clasa de superiori nemuritori (n.r. râsete în sală). Pentru că, știți expresia lui Warren Buffett despre interesul compus... Dați-ne nouă, miliardarilor, o sută de ani în plus și veți știi... cum arată dispariția bogăției.”