Un jurnalist britanic, absolvent de teologie, a făcut România celebră în toată lumea: „Mulți străini au idei preconcepute și nu realizează ce destinație fantastică este România“

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, autorul faimoasei serii „Wild Carpathia", a vorbit despre țara noastră într-un interviu acordat ziarului Adevărul.
Puțini știu că Charlie Ottley a studiat Teologia și Filozofia la Universitatea din Bristol-Marea Britanie înainte de a deveni jurnalist.
Britanicul este încântat de ceea ce a văzut în România, încă din 2011, anul primei sale vizite, și crede că mulți străini au idei preconcepute despre țara noastră.
„Cred că România este una dintre cele mai frumoase țări din lume. Mulți vest-europeni și americani au idei preconcepute despre România, idei bazate pe ignoranță. Și toți acești oameni nu realizează ce destinație fantastică este România. Și mai cred că România promovează aceleași locuri, tot timpul, precum Castelul Bran sau mănăstirile din Moldova. Însă sunt multe alte locuri minunate de văzut în România. Am vrut să arăt românilor și lumii cât de multe are de oferit această țară”, a spus Charlie Ottley.
Din 23 martie, la TVR va fi difuzată seria de documentare „Flavours of Romania”, realizată de Charlie Ottley, și a vorbit despre locurile care l-au impresionat.
„Mi-au plăcut mult Parcul Național Cheile Nerei din Banat și Delta Dunării. M-au încântat Munții Apuseni și Maramureșul. Însă am descoperit locuri minunate în fiecare regiune în care am filmat pentru seria „Flavours of Romania", din Oltenia și Moldova până în Bucovina. Mi-a plăcut mult și pe muntele Rarău din Bucovina. Și în opinia mea, priveliștea de pe muntele Rarău este una dintre cele mai frumoase din lume. Corbii de Piatră reprezintă o altă comoară secretă a României. Iar biserica din piatră de acolo îmi aduce aminte de Meteora din Grecia. E o zonă cu o importanță culturală uriașă, cu peisaje superbe. Când ajungi la Corbi, pur și simplu spui: „Wow!” Iar aceste zone trebuie protejate de dezvoltarea masivă cu betoane. Zona de la Corbi ar trebui promovată de responsabilii din Guvern, e absolut magică și ar putea atrage mulți turiști. E paradoxal că sunt mulți români care nu știu despre zona asta atât de frumoasă de la Corbi, aflată la mai puțin de 200 de kilometri de București. Prin seria „Flavours of Romania" încerc și să îi fac pe români se realizeze câte locuri frumoase au în țara lor. Și aceste zone trebuie promovate pentru turiștii străini. Însă nu prin construirea masivă de hoteluri care ar distruge pur și simplu aceste peisaje magnifice”, a mai spus jurnalistul.
Ottley a vorbit despre planurile sale de viitor care includ achiziția unei care în România.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)