Un medic ginecolog din București i-a cerut unei femei 700 de lei mită, pentru a face un avort ilegal

B. Vasile, medic la Secția de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului de Urgență Sfântul Pantelimon din București, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și participație improprie la fals intelectual.
Din probele administrate de procurori până în prezent a rezultat că, la data de 22 februarie anul acesta, medicul ginecolog a pretins de la o pacientă suma de 650 lei, cu ocazia controlului medical efectuat în cadrul unui cabinet particular, în vederea efectuării unei proceduri medicale în cadrul Spitalului de Urgență Sfântul Pantelimon.
La 16 aprilie, aceeași pacientă a mers să facă un control la cabinetul particular al medicului, iar el i-a cerut suma de 700 de lei, în vederea întreruperii cursului sarcinii prin simularea unei stări de urgență necesară pentru realizarea acestei proceduri.
Conform Codului Penal, „întreruperea cursului sarcinii, dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi”, dar fapta nu constituie infracțiune dacă avortul e realizat „în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului” (art. 201, alin.1, lit.c și alin.6)
Cel mai probabil, femeia a sesizat intenția medicului oamenilor legii, iar aceștia au realizat un flagrant.
Marți, 24 aprilie, la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon, ginecologul a primit suma de bani pretinsă, iar în aceeași zi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui.
Procurorii au mai dispus, prin ordonanță, și luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de inculpatul B. Vasile.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și județul Ilfov.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Avort Majorări salariale medici Medici români Mită
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)