Un monah îndeamnă românii la rugăciune pentru conducătorii țării pentru ca să nu fie „legiutori ai păcatului”: Referendumul pentru căsătorie este în pericol. Există mari presiuni din partea puterilor occidentale

Discuțiile despre inițiativa cetățenească a Coaliției pentru Familie s-au încins în ultima vreme, mai ales după declarațiile președintelui Klaus Iohannis pe această temă.
Dorința cetățenilor de a fi consultați pe tema definirii familiei, prin referendum, se pare că nu este prea bine primită de politicienii care ar trebui să-i reprezinte. Coaliția pentru Familie ceruse Parlamentului să ia în discuție legea referendumului astfel încât acesta să fie programat în aceeași zi cu alegerile parlamentare.
În acest sens, publicăm un mesaj primit pe adresa ActiveNews, din partea unui monah din Arhiepiscopia Bucureștilor. Semnatarul mesajului îi îndeamnă pe români la rugăciune.
„Dragi români,
Politicienii vă neglijează. Referendum-ul pentru căsătoria creștină este în pericol. Nu există niciun semnal că ar vrea să-l organizeze în ziua alegerilor parlamentare.
Probabil că există presiuni din partea marilor puteri occidentale și conștiința conducătorilor noștri este slabă.
Să nu uităm că rugăciunea are o forță imensă și de regulă nu i se poate opune nimeni. Vă propun să ne rugăm astfel:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndreaptă mila Ta spre rugăciunea noastră și spre conducătorii noștri. Deschide-le mintea și îndeamnă-i prin puterea cuvintelor Tale să ia hotărârea cea bună, adică după sfânta voia Ta, ca să nu fie legiuitori ai păcatului și să nu fie osândiți la Judecata Ta.
Asemenea și pe noi învață-ne să facem voia Ta în aceste vremuri tulburi”.
Pe același subiect

SPECTRUL FOAMETEI MONDIALE. The Economist confirmă Rusia: OAMENII VOR MURI DE FOAME. COPERTĂ teribilă, cu cranii în spicele de grâu

Dr. Geanina Hagima: Consecințele dezastruoase ale măsurilor luate în ultimii doi ani. România în pericol de a fi depopulată în ritm accelerat. STUDIU EXCLUSIV

Viitorul demografic al umanității (III). Jesús Fernández-Villaverde: Schimbări sociale. Fertilitatea scăzută și îmbătrânirea populației. Un copil, mulți adulți. Viața la țară

Av. Gheorghe Piperea: Cum să nu iei amendă dacă nu te autorecenzezi online. Ce „surpriză”: oirovizionul fu câștigat pă valoare!

Av. Elena Radu: Ce se ascunde în spatele recensământului populației și locuințelor

Av. Elena Radu: De ce este ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL Recensământul Populației și Locuințelor din România. Sesizare CASD către Avocatul Poporului
Recomandările noastre

Vaccin, Război, Moarte - Rețeta Marii Restetări. Unde sunt fotografiile cu mortala monkeypox? Variola maimuței sau reacții adverse la vaccinul Covid? Cititorii ActiveNews sunt mai inteligenți decât „marii resetori”

COVID-19 și Variola Maimuțelor - Aceeași Mână, același Scenariu?

„Tratatul pentru pandemie” deschide calea către instaurarea, prin OMS, a globalismului tehnocratic. Directorul nealeas al OMS va avea în mâini puterea de a declara DICTATURA SANITARĂ GLOBALĂ, cu o forță de acțiune proprie propusă de Bill Gates

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)