ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un monument dedicat memoriei celor 64 de victime ale incendiului de la Clubul Colectiv a fost dezvelit duminică la locul unde în urmă cu un an s-a produs tragicul eveniment

La momentul dezvelirii au participat părinți, rude, prieteni ai celor care au murit în urma incendiului. Alături de aceștia s-au aflat Principesa Margareta, Principesa Maria și Principele Radu.

Monumentul care reprezintă un înger a fost realizat de artistul Elena Surdu Stănescu.

"Nu trebuie ca moartea atâtor copii să se fi întâmplat degeaba, fără urmări. De fapt, urmări nu prea avem. Atunci măcar un monument. El va fi mutat puțin mai încoace. Este așezat deocamdată provizoriu. Sper să reprezinte lumină. În viziunea noastră asta este — speranță, lumină. Aici au murit, de aici se înalță. Noi sperăm că se vor schimba niște lucruri", a afirmat Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în urma incendiului de la Colectiv, dar și reprezentant al Asociației Colectiv.