Al doilea protest de la MȚR. UPDATE: După evacuarea protestatarilor, proiecția a fost reluată
Câteva zeci de persoane s-au adunat joi în fața Muzeului Țăranului Român pentru a protesta împotriva difuzării unor filme cu tematică homosexuală la cinematograful „Horia Bernea”.
Grupul care a protestat în fața muzeului poartă numele de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință, iar menirea lui este „de a face fapte bune”.
„Noi, în general, vinerea și sâmbăta plecăm, ridicăm câte o casă, ajutăm la ridicarea unei biserici, spargem lemne pentru câte un azil de bătrâni, mergem la inundații, încercăm să ne bucurăm de clipe frumoase petrecute între oameni cu valori comune făcând ceva util”, a spus Dan Grăjdeanu, liderul grupului.
„Nu avem nimic cu homosexualii. Ei, dacă vor să își facă ale lor, și le pot face în intimitatea lor, nimeni nu stă să îi fugărească, așa cum fiecare își face treburile lui în taina lui. Noi avem o problemă cu ridicarea acestor devieri la rangul de virtute. Adică și țăranul român și-a făcut copiii iubindu-se cu soția lui, dar nu o să vedeți acum filme pornografice în Muzeul Țăranului Român, ca să vadă lumea cum s-au făcut copiii. Așa nici propagandă homosexuală nu trebuie făcută”, a mai spus acesta.
De la ora 18:00 era programată proiecția filmului „Soldații. Poveste din Ferentari”, mai mulți protestatari blocând difuzarea peliculei. Unii au proiectat lumini pe ecran, iar alții au dat drumul la manele.
După o jumătate de oră, filmul a fost oprit. Poliția a sosit și i-a scos din sală pe manifestanți, în aplauzele celor din sală, după cum se poate vedea aici.
Proiecția a fost reluată după ce protestatarii au fost scoși din sală.
Duminica trecută, un alt film acuzat că promovează relațiile homosexuale a fost oprit de la difuzare la MȚR de către manifestanți creștini.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Stegarul dac, săltat de polițiști și jandarmi și băgat în mașina de poliție - VIDEO
ERA BIOMETRICĂ E AICI. Amprentare și scanare facială la intrarea în țară. Sistemul EES, acum operațional la frontierele Schengen - VIDEO
Sfârșitul unei ere: Ivanpah, cea mai mare centrală solară termică, se închide după 10 ani de funcționare
Bloggeriță din Cernăuți condamnată definitiv la 5 ani de închisoare pentru că a filmat recrutările forțate
Viorel Patrichi: Apa și prostia omenească
S-a însurat premierul? La Budapesta sau la Viena? Purtătoarea de cuvânt a Guvernului vorbește despre ”soția domnului Ilie Bolojan”, după ce acesta și-a plimbat-o cu el în vizite oficiale
Recomandările noastre
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Generalul Radu Theodoru și-a luat zborul spre Domnul la 101 ani! Biografia unui erou legendar al României
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Protest film homosexual MTR
Organizații: Muzeul Țăranului Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)