ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Mă gândesc asupra unui fragment din Evanghelia citită duminică în ritul latin (însă îl reproduc aici din Biblia sinodală ortodoxă- cea mai potrivită şi frumoasă traducere pe care o avem în limba română- părere personală) :

„Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu ia însutit- acum, în vremea aceasta, de prigoniri- care şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ceva să vină , viaţă veşnică. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă întâi.”

Sunt două chestiuni care mi se par foarte provocatoare în textul acesta.
Mai întăi e vorba de diminensiunea reală, hard, a Creştinismului- care este explicită în multe fragmente biblice, dar strategic ignorată.

În Creştinism nu e loc nici de casă, nici de ţarină, nici de fraţi, nici de surori, nici de mamă, nici de tată, nici de iubită, nici de soţie, nici de copii, dacă acestea sunt impedimente pentru relaţia cu Dumnezeu.
Hristos este un radical. Creştinismul este radical. În momentul în care Creştinismul a încetat să mai fie radical, s-a transformat într-o poezioară telenovelistică, atunci a intrat în colaps. Şi a fost înfrânt de secularişti.

A doua chestiune care frapează este faptul că Mântuitorul garantează încă de aici, pe pământ, în această vreme de prigoniri, răsplată bogată celor care riscă pentru Hristos pacea familiilor şi bunăstarea personală.
Acest lucru nu este evident niciodată din exterior. E senzaţia aia- pe care noi, creştinii mainstream practicanţi, o intuim doar- pentru o clipă-două (hai, un minut- două) când simţim în slujbele Bisericii minunâţia bunătăţii lui Dumnezeu şi a comuniunii Sfinţilr- părinţii, fraţii, surorile şi copii noştri. Şi atunci când descoperim că de fapt „pâinea noastră cea de toate zilele” poate să fie suficientă…