Orhan Pamuk în romanul „Zăpada" descrie o întâmplare reală petrecută în Turcia la mijlocul anilor `70. Un profesor universitar este răpit de un comando islamist pentru că a interzis studentelor să poarte la cursuri vălul islamic. 

Sub amenințarea armei, este somat să își justifice gestul. Profesorul răspunde că este musulman practicant dar că nu poate permite studentelor să poarte vălul în instituțiile de învățământ întrucât Turcia este stat laic. Răspunsul nu-i mulțumește pe islamiști întrucât în concepția lor învățătura lui Allah e mai presus de legile statului. În consecință, profesorul este executat.

Într-un cu totul alt context, dar pornind de la aceeași paradigmă, un profesor de la Universitatea din București a cerut unei studente din Siria să nu poarte la cursuri vălul islamic. Motivația a fost aceea că din moment ce nu se afișează cu icoane, cruci și odăjdii la orele de curs, prezența unor obiecte care țin de tradiția musulmană este inoportună.

O astfel de atitudine ar putea provoca nemulțumiri în rândul populației creștin ortodoxe care s-ar dori reprezentată inclusiv sub aspect religios în instituțiile de învățământ dat fiind caracterul ei majoritar. Dacă ne raportăm însă la caracterul civil și nu teocratic al statului, explicația profesorului român este, din punctul meu de vedere, pertinentă. Cu alte cuvinte, nu poți fi pentru unii mumă și pentru alții ciumă. 

Deși studenta nu a depus plângere, cazul a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Dacă profesorul va fi acuzat de rasism și de islamo-fobie și sancționat ca atare, s-ar putea crea un precedent periculos. România nu este o țară a conflictelor inter-religioase ci, dimpotrivă, un spațiu al toleranței, Dobrogea reprezentând un model al conviețuirii dintre creștini și mahomedani. 

Dacă inventăm însă acuzații doar pentru a nu-i ofensa pe anumiți minoritari (în cazul de față musulmani) și pentru a fi „corecți politic” riscăm să ajungem în situația anumitor state europene în care cetățenii de religie creștină riscă să fie concediați dacă poartă la serviciu crucea la gât sau dacă mănâncă în prezenta colegilor lor musulmani carne de porc.