În discuția despre prezența sau absența credincioșilor de la noaptea de Înviere, de partea Bisericii a intervenit un personaj neașteptat: psihologul Gabriel Diaconu. Dacă altă dată s-a poziționat împotriva Bisericii, de data aceasta el a avut un mesaj favorabil credinței.

În textul său, Gabriel Diaconu afirmă că nu Biserica a adus coronavirusul și nici nu îl transmite. El spune că, în istorie, oamenii au fost torturați inclusiv prin tentative de lepădare de credințele lor.

Iată ce a scris Gabriel Diaconu:

 

„Adevărul?

Adevărul este că, psihologic, trăim în această perioadă un imens experiment Stanford. Avem de o parte un agent deliberator care e neutru moral, virusul.

Apoi avem persoane în deplină libertate, unele dintre care nu pot sta în casă, în speță poliția, jandarmeria, personalul sanitar, dar și persoane care nu pot ieși din casă, adică ceilalți. În ultimele zile prima categorie a arătat, treptat, tendințe agresogene la adresa celei de-a doua categorii, în vreme ce a doua categorie a refulat, în online, dintre cele mai vehemente, la limită violente, tendințe.

Ce arată experimentul Stanford? Că, investiți cu puteri formale pe care nu le aveau înainte, prima categorie tind rapid spre tiranie, radicalism și afirmarea unei autorități la limită despotică, în vreme ce ceilalți vor fi, treptat, negați, abilitățile lor de-a avea o voce reduse doar la consimțământ. Un sub-grup din experimentul Stanford au organizat o răzmeriță. Un alt sub-grup a dezvoltat, după câteva zile, stări puternic depresive.

În ziua a 7-a de la Creație, Experimentul a trebuit oprit.

Nu putem opri virusul.

Nu îl putem opri.

Pentru că nu e un experiment. E viață.

Umanitatea se transformă, sub ochii noștri.

Suficient să observi că, pierduți de reperele anterioare, primul pas înainte trebuie să fie chemarea la moderație. O nouă moderație. Pandemia va trece. Morții vor dormi.

Doar moderații vor moșteni pământul.

Ce înseamnă moderație, în această eră?

În primul rând moderație a vorbei. Nu predic. Am exemple recente ale propriilor mele derapaje. Mai devreme în schimb am avut o epifanie, limita propriei mele gândiri. Sunt suficient de accentuat de propria-mi personalitate încât să recunosc grandomania, delirul de grandoare, dar și răul făcut în numele binelui, respectiv binele făcut în numele răului.

Desfid cenzura majorității. Chiar și când majoritatea posedă dreptate. Faptul că ai dreptate nu-ți dă dreptul să sugrumi oponentul.

Da, avem o stare de urgență. Da, starea de urgență presupune injoncțiuni, interdicții, măsuri de constricție, limitarea multor drepturi și libertăți. În numele a ce? Simplu. Stăm acasă = scut doctorilor = salvăm vieți.

Eu însumi am propus triada. Și cred că este triada bună, de bun simț, câtă vreme rămâne în posesia moderaților. Nu a zeloților. Nu a zapciilor. Și nu a celor care o transformă în lozincă.

Nu cred că o să ne spele o sută de ape felul în care, zilele acestea, sunt tratați cei care practică o credință oarecare. Îmi e mie rușine de cuvintele de ocară aruncate acelora care, sub obișnuința Sărbătorii, și-au dorit Învierea să existe, atâta cât posibil, păstrând ritual.

Sunt psiho-traumatolog. Sunt medic specializat în traumă de grup. Sunt printre autorii, și semnatarii, declarației de la Capetown a WPA și WMA care interzice medicilor complicitatea la tortură, tratamente crude ori inumane, sub egida oricărei autorități.

Interzicerea accesului la practica propriei credințe, pervertirea ei, transformarea ei în batjocură, toate au fost mijloace de tortură practicate la Gitmo (Guantanamo Bay) pentru ”pedepsirea” celor reținuți de autoritățile americane pentru activități teroriste.

La Pitești, deținuții au fost obligați de Țurcanu să-și denunțe Dumnezeul, și să îl înjure pe Iisus Hristos, iar euharistia să fie făcută cu materii fecale. Tot tortură am avut și la Pitești.

Iar astăzi, calea moderată între autoritate, și biserică, a fost copleșită de protestul unora care sunt orbiți de vremuri, și puternic patinați spre extremism.

Nu Biserica a adus epidemia în România. Și NU bisericile sunt veriga de transmitere a bolii. Comunitatea e veriga de transmitere. Spitalele sunt verigă de transmitere. Și hazardul e verigă de transmitere.

Soția unui fost coleg de muncă, și ea fostă colegă de muncă de-a mea, ani în urmă, s-a prăpădit zilele acestea. Sunt oameni tineri, au copii...ea a trebuit să fie înmormântată cu ritual simplu, pentru că ordonanță militară.

Când vorbim de morții pe care îi avem, când vorbim de viețile pe care vrem să le salvăm, n-avem voie să uităm proporțiile, sau să ne abandonăm umanitatea în numele unei ideologii, fie ea nouă, fie ea sub altă stea, ori altă zodie.

Uite, eu nu cred că, istoric, Iisus Hristos a înviat. Dar cred că, vorba tatălui meu care-l cita pe Pascal, dacă n-a Înviat tot e o poveste nemaipomenită, o poveste atât de frumoasă încât a durat 2000 de ani. Dar dacă a Înviat, oricât de aproape de imposibilă poate părea o astfel de afirmație, ce s-a ales din om, în cele din urmă?

Răcnetul ”stați în casă”? Sau vom avea înmormântări?

Păi înmormântări am avut, avem și vom continua să avem. O noapte,  NU schimbă destinul unei pandemii. Cloaca spitalelor, minciuna infectaților, lipsa testărilor, toate schimbă destinul unei pandemii.

Să vă fie rușine. Atât am vrut să spun. N-aveți decât să vă luați dreptul la opinie și să vi-l băgați unde nu răsare soarele. Pentru că degeaba sunteți sănătoși, dacă veți rămâne bădărani. Se poate să ai suflet și fără sănătate. Dar n-ai cum fii sănătos fără o brumă de suflet.

Și mulți pare că vi l-ați pierdut, de dragul salvării”.