Un român din Argeș suspectat de terorism, ridicat de procurorii DIICOT. Ținta sa ar fi fost Baza Militară Mihail Kogălniceanu

Procurorii spun că, începând cu luna noiembrie a anului 2016, bărbatul (39 ani) ar fi utilizat mai multe conturi personale pe o rețea de socializare prin intermediul cărora ar fi postat și distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, anunță Agerpres.
De asemenea, ar fi postat înregistrări cu atacuri și execuții ale grupării, săvârșite prin decapitare și împușcare, pentru a le face cunoscute și pentru a câștiga noi adepți.
S-a mai stabilit că bărbatul ar fi cules informațiile în scopul transmiterii sau punerii lor la dispoziția unei entități teroriste salafiste și pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, bănuită că ar avea legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015.
„Suspectul zis „Ibrahim” incepand cu luna noiembrie 2016 a utilizat si/sau utilizeaza si in prezent, pe o retea de socializare, mai multe conturi personale, prin intermediul carora a postat si distribuit fotografii cu sigla gruparii teroriste DAESH, precum si inregistrari cu atacuri ale DAESH si executii, prin decapitare si impuscare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o. (...)
In primavara anului 2015, suspectul s-a deplasat in zona unui obiectiv militar de pe teritoriul Romaniei,observand cu atentie caile si punctele de acces precum si modalitatea in care acesta este ingradit.
Datele si informatiile respective au fost culese de către suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziția unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene,grupare ai carei adepti au plecat in zona siriano-irkiana pentru a participa la jihad si care a avut legatura cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13.11.2015", se arată într-un comunicat DIICOT.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Ovidiu Marincea, a precizat că suspectul este un cetățean român de 39 de ani care a intrat în atenția SRI încă din 2015, „având indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă foarte avansată de radicalizare".
„Deci este o persoană auto-radicalizată. Procesul de radicalizare a avut loc într-un stat european, deci în afara României, pe o perioadă de mai mulți ani. Cel în cauză a aderat la o grupare în favoarea organizației teroriste DAESH", a precizat Ovidiu Marincea.
SRI precizează că suspectul s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și on-line, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea.
„Concret, cetățeanul și-a exprimat în repetate rânduri intenția și a încercat să convingă și alte persoane de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH", arată SRI.
Bărbatul avea domiciliul în Lunca Corbului, însă locuia în Mușătești, potrivit procurorilor, el urmând să fie dus la sediul DIICOT Pitești, pentru audieri.
Verificările sunt făcute sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea unei infracțiuni de terorism și culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă.
Surse judiciare au declarat pentr Mediafax că bărbatul suspectat de terorism, identificat după percheziții în județul Argeș, s-ar fi convertit la Islam în 2015, când era în închisoare în Franța.
Aceleași surse spun că bărbatul s-a aflat în detenție în Franța în acea perioadă, după ce ar fi comis mai multe furturi.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că suspectul de terorism s-ar fi deplasat, în primăvara anului 2015, în zona Bazei Militare româno-americane Mihail Kogălniceanu, din Constanța, pentru a studia căile și punctele de acces, precum și modalitatea în care acest obiectiv este îngrădit.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)