Un spectacol desăvârșit. Trist, frustrant și desăvârșit. Asta rulează prin fața ochilor noștri cu o viteză amețitoare, accelerând spre ceea ce pare un punct culminant al piesei. Spectacolul este despre corupția fără margini în care se scaldă politica românească și implicit statul- informațiile, dezvăluirile, dosarele penale și condamnările ce curg ca pe bandă rulantă sunt argumente certe în acest sens. Cred, însă, că cei ce se vor opri aici cu interpretarea acestei scârboase piese îi ratează defapt adevăratul înțeles.

Și asta pentru că undeva, dincolo de vălul de fum și zgomot al acestor șarje, asistăm la o demonstrație pe viu asupra unor clasice mecanisme ale artei războiului. Menit să ne imprime sentimentul că nu mai e nimic de făcut, că doar de așa ceva suntem capabili, că nu avem cum să îndreptăm vreodată lucrurile, spectacolul le arată celor capabili să priceapă că întotdeauna „maeștrii" acționează prin marionete. Și că la "butoane” sunt împinse fie personaje gata-șantajabile, fie personaje compromise cu migală pe parcurs. Și ne mai demonstrează ceva acest spectacol: implacabila soartă a marionetelor. Care de îndată ce își irosesc folosul pentru invizibilii maeștri, sunt aruncate în dizgrație. La gunoi. E prea-proaspăt contra-atacul asupra șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru a face predicții. Dar cred că germenii aceluiași mecanism descris mai sus lucrează deja. Și că ceea ce a părut multora "înger păzitor al dreptății" ar putea împărtăși cât de curând aceeași implacabilă soartă a marionetelor folosite în arta războiului.

După punctul culminant, vine deznodământul, nu-i așa? Și care o fi, oare? Nu mă încumet la un răspuns înainte de a vă împărtăși o altă opinie personală. Despre ceea ce cred că s-a întâmplat defapt în jurul lui 89 și de atunci încoace.

Din tot ce am reușit să culeg și leg, am ajuns să cred că la 89 a avut loc un troc. Tot dincolo de vălul de fum, zgomot, plânset și urale, dincolo de ceea ce am simțit și crezut cei mai mulți dintre noi că se întâmplă. Undeva în subteran, sub tăvălugul "maeștrilor" de afară, "sistemul” dinăuntru a căzut la o învoială: facem cum ziceți, dar ne lăsați țara întreagă. Vă luați ce vă trebuie și ne lăsați și pe noi să devenim "capitaliști", să ne îmbogățim. Rețeta transformării elitelor sistemului comunist în capitaliști au descris-o alții mai titrați ca mine. Dar nu numai de aceea nu ar trebui să vă grăbiți la a-i blama pe cei care au făcut un asfel de troc cu "maeștrii”. Ci mai ales pentru că o astfel de situație nu a intrat niciodată în istorie sub incidența moralei simple, imediate. Iar crudul exemplu iugoslav desfășurat sub același tăvălug ne-a fost chiar sub nas.

Însă  de abia acum, la vreun sfert de secol după, cred că începem să asistăm la partea cu adevărat proastă. E etapa aia în care, după ce și-au îmbrobodit, slăbit și încorsetat adversarul, "maeștrii" artei războiului sunt pe punctul de a-l înăbuși și elimina complet, pentru a lua tot. Mi-e silă și mie de corupția care a împuțit atât de adânc capul peștelui... Dar chiar nu realizați că pe sub "dreptatea” și "normalizarea" care ni se aduc, sunt eliminate nucleele de eventuală opoziție și forță autohtonă, iar altele nu sunt lăsate să crească?  

Să revenim, deznodământul... Dacă ați intrat deja în cheia de mai sus, veți spune că nu are cum să ne fie cu "happy-end”  toată tărășenia asta. Am să vă spun, însă, că piesa e încă în derulare. Și am să vă atrag atenția că încă existați. Și am să vă rog să vă gândiți la voi, la aproapele vostru și la familiile voastre. La NOI și la valorile noastre, la această familie extinsă pe care încă o alcătuim ca nație! De ne trezim și luăm atitudine, deznodământul nu are cum să fie impus împotriva noastră. Aici, între noi, se zbate deznodământul. De aici, de jos, poate porni soluția! De aici se poate naște o mișcare politică de auto-apărare, plină de forță. Una bazată pe devotament, valori adevărate și cinste! Una pe care să o ridicăm, pentru ca să ne ridice!