În fiecare an, pe 9 mai, sărbătorim Ziua Europei. Motto-ul Uniunii Europene (UE), Uniți în diversitate, a intrat în vigoare în anul 2000 și reflectă faptul că UE urmărește armonizarea și integrarea unui număr de regiuni care să fie în același timp îmbogățite de diferitele lor fonduri culturale, tradiționale, lingvistice și religioase.

Această unitate în diversitate se confruntă în prezent cu un test generat de faptul că instanța Curții de Justiție a UE (CJUE) a fost sesizată cu un caz de referință (Coman și alții) care ar putea să submineze competențele statelor membre în domeniul căsătoriei și al familiei.

Obiectul speței este dat de relația unui cuplu de același sex, cetățeanul român A.C. și cetățeanul american R.C. În 2010, cuplul a obținut un certificat de căsătorie în Belgia. Atunci când România – în conformitatea cu legea națională - nu a recunoscut calitatea lor de cuplu căsătorit, A.C. și R.C. au dat în judecată statul român cu motivarea că le-a fost încălcat dreptul la liberă circulație în UE. În 2016, Curtea Constituțională a României a adresat CJUE întrebări preliminare în vederea soluționării cazului. Acestea se rezumă la: poate fi obligat un stat membru al UE (stat gazdă) să recunoască statutul legal al partenerilor care sunt considerați soți și membri de familie de către legislația dintr-un alt stat al UE? Mai mult, se poate face acest lucru în contradicție directă cu legile statului gazdă? Astfel, cazul Coman și alții are potențialul fie de a susține diversitatea și suveranitatea națională, fie de a submina competența recunoscută a statelor membre în ceea ce privește instituția căsătoriei.

Noțiunile de bază ale dreptului familiei – soț, membru de familie și căsătorie – sunt de competența statelor membre, aspect statuat de directivele europene în materie și consolidat de jurisprudența CJUE. În situația în care CJUE ajunge la concluzia că libera circulație atrage după sine însușirea de către un stat membru a înțelesului termenului de soț dat de către alt stat membru, atunci competența națională în această privință ar putea fi complet eradicată.

Aceasta va determina rescrierea codurilor familiei, legile civile și de procedură referitoare la relațiile de căsătorie, adopție, legături de sânge, muncă, asigurări sociale și altele. Obligând un stat membru să recunoască o definiție a termenului de soți străină de propria reglementare națională, CJUE riscă să submineze legea în jumătate din statele membre UE și să creeze, pe cale de consecință, un haos legal.

Implicațiile legale ar putea depăși problema căsătorie dintre persoane de același sex. De exemplu, s-ar putea întâmpla ca, la un moment dat, un stat membru să permită și să legalizeze căsătoria între minori. Dacă soții minori decid ulterior să se mute într-un alt stat membru care permite căsătoria doar începând cu vârsta de 18 ani, atunci se va naște un conflict de legi.

O interpretare radicală a principiului liberei circulații în cazul Coman și alții, atrage după sine obligația statului gazdă să recunoască relația de căsătorie a minorilor oficiată în alt stat, cu încălcarea propriei sale reglementări în ceea ce privește instituția căsătoriei. O astfel de interpretare ar aduce atingere directă competenței recunoscute statelor membre, astfel cum a fost statuată prin Tratate.

Simultan cu acest caz, în România există o inițiativă cetățenească de consfințire a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Această inițiativă, care a fost avizată în unanimitate de Curtea Constituțională a României, a strâns 3 milioane de semnături, fiind cea mai mare susținere publică a vreunei ințiative de acest fel din istoria recentă a României. Astfel, a obliga România (și celelalte state membre ale UE) să își modifice legislația națională pentru a recunoaște relațiile dintre persoane de același sex înseamnă împiedicarea în mod deliberat a acestui proces democratic.

În contextul actual, în care viitorul Uniunii este pus sub semnul întrebării, CJUE ar putea amplifica tendințele de divizare dacă va decide să impună tuturor statelor membre redefinirea termenului de căsătorie și familie. CJUE nu ar trebui să sacrifice respectul pentru competența națională și diversitatea culturală, spunându-le statelor membre că legislația lor națională nu contează. În virtutea competenței lor naționale, multe state europene recunosc și protejează - în legile și în constituțiile lor - căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Acesta este dreptul lor.

Statele membre trebuie să aibă libertatea de a afirma în legile lor cât atât o mamă, cât și un tată sunt în egală măsură esențiali în viața unui copil. Uniunea Europeană ar trebui să rămână un spațiu liber și deschis diversități.