Pe lângă faptul că este deputat în Parlamentul României, Varujan Vosganian este poet și prozator. 

Acesta a rememorat unul dintre cele mai grele momente din viața sa după ce a fost arestat de Securitate în urma evenimentelor din 1989.

„Momentul cel mai important din viața mea a fost întâlnirea cu moartea. După ce ne-au arestat la Revoluția din 89, ne-au dus la Eforie, la sediul Securității și ne-au ținut 7 ore cu mâinile ridicate și cu picioarele desfăcute, o poziție îngrozitoare, în care la un moment dat simți nevoia să te prăbușești. Colegii mei au pățit asta, însă eu aveam o constituție robustă. Apoi ne-au dus într-o cameră la subsol în care pereții erau pătați cu sânge, ne-au legat, ne-au bătut apoi ne-au băgat în dube și ne-au dus pe un câmp. Eram convins că o să mor și în momentele alea mi-am făcut un rezumat al întregii vieții, care părea una inutilă. Încă nu aveam copii, scrisesem câteva cărți care urmau să rămână în sertare… Cel care ai fost în fața morții, devine ulterior judecătorul tău și mai târziu nu te va lăsa să faci nimic de care să-ți fie rușine.”, a declarat Varujan Vosganian, conform Vosganian.ro.

În continuare, Vosganian povestește despre momentele mai puțin plăcute din viața sa, despre fiica sa care a rămas cu „o sensibilitate nervoasă” în urma unui eveniment neplăcut.

„Vorbeam despre datoria pe care o avem. Am cunoscut un pictor din Cluj, Lucian Matiș. (n.r. Lucian Matiș a fost un artist plastic clujean care a murit în timpul Revoluției române din 1989, la Cluj. În același eveniment au murit alte peste 20 de persoane. Unul dintre cei mai cunoscuți supraviețuitori ai momentelor tragice din timpul manifestărilor revoluționare de la Cluj a fost prietenul său, actorul Călin Nemeș.) Și în octombrie am fost într-o delegație la Cluj și m-am dus și m-am întâlnit cu el. La plecare era cu familia lui, soția și băiețelul care era mic și care stătea cu mâinile prinse de mamă. Singura imagine cu Matiș am avut-o cu el la Cluj înainte de a fi împușcat mortal. Este o datorie pe care o avem ca români și pe care n-am plătit-o. Nu se plătește nici cu bani, nici cu suferință, se plătește cu înțelegere. Cei care au murit pentru ca noi să trăim în locul lor, vor doar un singur lucru: să înțelegem așa cum trebuie lumea din jur. La fel am mai avut un alt prieten, Călin Nemeș care a murit de două ori. Prima oară la Revoluție când l-au crezut mort și a doua oară când a ales el să moară. Faptul că eu am murit de mai multe ori de atunci arată că nu am depășit o anumită frontieră care ar fi trebuit depășită în 1989. A fost un secol al revoluțiilor, al iluziilor. Din păcate secolul XX s-a încheiat doar în calendare, dar  în viața de zi cu zi nu s-a terminat încă.

Am mai fost pus față în față cu moartea când am fost propus comisar european și mergeam la Bruxelles. Iar in drum spre aeroport m-a sunat regele Mihai să merg să ne vedem. In 1990 am mers și l-am vizitat și m-a impresionat foarte mult. Regele mi-a spus atunci un lucru pe care nu l-am uitat niciodată și care explică într-o anumită măsură starea de ambiguitate în care nu găsim ”Steaua Nordului” din politica românească. Regele imi spunea „am plecat în 1948 într-o lume complet nouă, nu știam ce să fac… fusesem educat să fiu rege”. Și mă întreb câți dintre cei care conduc România au fost educați pentru asta, să fie miniștri, parlamentari…și când o să vină ziua în care au bibliotecă, pian în casă, părinți care să se ocupe de educație!? Și atunci când am plecat la Bruxelles, în urma mea a început un adevărat carnagiu. Am fost acuzat că sunt iredentist, că voiam unirea cu Basarabia, că sunt spion, extremist de dreapta și că voiam să-i închid pe țigani în ghetouri, că sunt mafiot… 

Și singura consecință pe care o sufăr și astăzi este că fata mea a avut un dezechilibru nervos care nu i-a trecut cu totul nici pănă astăzi. Culmea este că Băsescu care este la rădăcina acestei situații ar fi trebuit să aibă față de fiică-mea un cu totul alt comportament. Traian Băsescu a spus niște lucruri mizerabile despre mine în campania electorală din anul 2000. De două ori am dat pe cineva în judecată: prima dată pe Băsescu și apoi pe securistul acela răspopit, Liviu Turcu si Marius Tucă, cei care au făcut declarații depre mine că sunt spion. L-am dat în judecată pe Băsescu pentru că mizeriile pe care le-a spus nu puteau fi în niciun fel dovedite. Apoi s-a întâlnit cu mine și m-a rugat să opresc procesul și m-a întrebat ce vreau în schimb. I-am spus să-și ceară scuze fetei mele printr-o scrisoare. Procesul s-a oprit dar nici până astăzi nu și-a cerut scuze, în plus, i-a ”făcut cadou” această sensibilitate nervoasă.”, a mai spus Vosganian.

A publicat volumele de versuri Șamanul albastru, Ochiul cel alb al reginei, Iisus cu o mie de brațe și Cartea poemelor mele nescrise  și volumele de proză Statuia comandorului (nuvele), Cartea șoaptelor (roman), Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri (nuvele). Cărțile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în țară și în străinătate.