Vasile Bănescu, la un an de la referendum: Cred că percepția milioanelor de români jigniți și catalogați în mod inept ca «infatuați» și «fanatici religioși» s-a schimbat critic față de cei care s-au pretat la sabotarea unui demers pur democratic
Biserica Ortodoxă Română va continua să sprijine orice inițiativă care va duce la „sanificarea morală” a societății, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, la un an de la referendumul pentru familie, informează Newsweek.
În opinia sa, Referendumul nu a fost validat din mai multe motive, în care manipularea mass-media, gradul de informare foarte scăzut al cetățenilor și insuficienta înțelegere a pericolului de natură morală pe care îl atrage pătrunderea ideologiei neo-marxiste în societate.
„BOR a fost doar unul dintre cele 18 culte religioase din Romania care a sprijinit în modul cel mai firesc referendumul democratic pentru «limpezirea definiției constituționale a căsătoriei» (nu pentru «redefinirea familiei», cum mincinos și fără scrupule a ales să repete obsesiv o parte a presei din Romania).
Rațiunile pentru care acel referendum trebuia sprijinit și validat erau și rămân cele mai consistente și firești cu putință, normalitatea în cazul căsătoriei fiind una validată de întreaga istorie a societății omenești, care a rezervat în mod exclusiv această venerabilă instituție uniunii dintre un bărbat și o femeie.
Invalidarea referendumului (desi o majoritate zdrobitoare a celor care au votat a spus DA - 91,56% dintre cei care au participat la referendum au votat pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie, în vreme ce voturile împotrivă au reprezentat 6,47%) a fost rezultatul unui cumul de factori:
a. manipularea prin mass-media care au prezentat programatic eronat scopul real al referendumului și l-au asociat în mod impur cu politicul (ca și cum căsătoria ar putea fi politizată);
b. gradul de informare foarte scăzut cu privire la miza reală a referendumului (protejarea instituției căsătoriei de malformările unor ideologii progresiste (în fapt regresiste) care o subminează și, contradictoriu, fie o prezintă ca pe o instituție învechită, imaginată sursă a unor neajunsuri, fie o revendică în mod abuziv pentru persoane de același sex);
c. insuficienta înțelegere a pericolului de natură morală pe care îl atrage după sine pătrunderea progresivă în registrele spațiului public a ideologiei neomarxiste, a corectitudinii politice, a ideologiei de gen, a ideologiei LGBT, a ideologiei transgender, transumaniste etc, toate anticreștine și dizolvante ale valorilor morale tari, conservatoare, între care familia naturală edificată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Acestea sunt realitati care scapă încă înțelegerii omului majoritar, desi sunt mai mult sau mai puțin subtil promovate mediatic si, partial, sprijinite politic. Plasată și înțeleasă în contextul menționat, nedreapta invalidare a referendumului (posibilă prin manipulare, ignoranță și pasivism etic) a fost așadar un temporar eșec al înțelegerii și afirmării fără rest în spațiul public românesc a unui adevăr detectabil cu busola bunului-simț: căsătoria ca fundament al familiei naturale este azi subminată și prin urmare trebuie protejată inclusiv constituțional.
Biserica este „percepută” și înțeleasă de fiecare în funcție de plasarea personală față de ea. Cred că cei mai mulți români o compun în mod activ și încearcă să cultive în viața lor, fiecare după puterile sale, valorile credinței în absența cărora suntem mai vulnerabili sufletește și mai săraci moral”, a spus el.
Vasile Bănescu spune că milioanele de români care au participat la referendum și-au schimbat percepția față de cei care i-au catalogat drept „infatuați” și „fanatici religioși”, aluzie la președintele Iohannis, cel care a descurajat punerea în practică a referendumului.
„Cred că percepția milioanelor de români jigniți și catalogați în mod inept ca «infatuați» și «fanatici religioși» s-a schimbat critic față de cei care s-au pretat la sabotarea unui demers pur democratic și, astfel, s-au autodiscreditat.
Biserica este formată din creștini, iar aceștia sunt cetățeni al căror grad de luciditate și claritate morală este sporit de credința în Hristos, Dumnezeu Însuși, care ne îndeamnă să veghem asupra binelui și răului din viața noastră, deci și din societate. Așadar, da, Biserica va sprijini orice demers legal și democratic de sanificare morală a societății.
Beneficiile spirituale și materiale ale prezenței creștinismului/ ale activității Bisericii în spațiul public sunt inestimabile pentru buna funcționare a organismului comunitar.
Criticii grăbiți ai implicării Bisericii într-un demers a cărui temă era sau va putea fi una legată direct de moralitatea publică ar trebui să nu ignore că autentica societate civilă nu se epuizează la nivelul unor ONG-uri zgomotos anticreștine, ci se regăsește în Biserică și în cultele religioase în general”, a încheiat Bănescu.
Pe același subiect

Polițiștii, lovitură pentru Arafat și guvernul Cîțu: Nu vor mai verifica persoanele izolate/carantinate la domiciliu

Pentru Pașapoartele vaccinale se mai așteaptă. Liderii UE au convenit că granițele ar trebui să rămână deschise. Este prea devreme ca adeverințele de vaccinare să dea o libertate mai mare călătoriilor transfrontaliere

Nicușor Dan anunță că NU poate îndeplini ce a promis în campanie: Mai mult de jumatate din bugetul real pe 2020 a fost cheltuit pe subventii la transport și TERMIE. Vreau să ieșim din politica de tip Moș Crăciun

Clotilde Armand taie cu 50% bursele sociale ale elevilor din Sectorul 1. Ce mesaje i-au transmis copiii

Prefectul Capitalei, anunț despre relaxarea unor restricții în București

OMS îl contrazice pe Iohannis: Școlile NU au fost factor de supra-răspândire a coronavirusului. DOAR în cazuri excepționale au devenit sursă de transmitere a COVID-19
Recomandările noastre

Mihai Eminescu – Promotor al Unirii. La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Eminescu fonda societatea naționalistă "CARPAȚII”. ActiveArt 10

INTERVIU Dr. Virgiliu Gheorghe: „Un sistem imunitar puternic este cea mai bună soluție pentru a face față virusului. Să nu fim pesimiști!” „Dacă s-ar trata boala de la început, nu ar mai muri oamenii de COVID-19.” (III)
Persoane: Klaus Iohannis Vasile Bănescu
Locații: București
Subiecte: Referendum pentru familie Revizuire Constituție Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Newsweek
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)