Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române: „O alternativă la căsătorie numită parteneriat civil e lovită de nulitate, inclusiv în existența ei”

La conferința organizată ieri de Coaliția pentru Familie, „Referendumul pentru Căsătorie din România: Perspective Naționale și Internaționale”, a participat, printre alți invitați, și Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.
„Eu sunt doar unul dintre invitații care au avut onoarea să fie prezenți astăzi (n.r. - ieri) la această conferință organizată de Coaliția pentru Familie”, a declarat el jurnaliștilor. „Trebuie să știm că structura și identitatea acestei Coaliții pentru Familie nu include Biserica Ortodoxă Română, așa cum nu include niciun cult religios din România. Este vorba de o inițiativă civică, care aparține mai multor organizații civice din România și care, bineînțeles, datorită motivațiilor pe care acest grup de organizații numit Coaliția pentru Familie le-a invocat pentru sprijinirea familiei, în mod evident atât Biserica Ortodoxă Română, cât și celelalte culte religioase au aderat și au sprijinit la nivelul discursului lor public ducerea la bun sfârșit a acestui demers, pe care eu îl calific ca extraordinar și bine venit într-o societate românească care, ca și alte societăți europene, se confruntă cu un asalt ideologic asupra unor valori.
Una dintre valorile fundamentale ale societății este familia. La întrebarea de ce ne este teamă de asaltul ideologic?, ne este teamă tocmai pentru că în foarte multe țări unde nu s-a luat atitudine în legătură cu definirea foarte clară a căsătoriei, care trebuie să se consume între un bărbat și o femeie, acolo unde această definire nu a fost foarte bine lămurită, s-a ajuns la legalizarea căsătoriilor homosexuale. Urmările căsătoriilor homosexuale într-o societate derivă imediat și ajung la adopția de copii. Este exact ceea ce această Coaliție pentru Familie și, bineînțeles, cultele religioase din România nu pot accepta, pentru că intră în contradicție totală, frontală, cu viziunea creștină asupra familiei. Sprijinim familia naturală, și nu «tradițională», așa cum este ea numită, pentru că familia tradițională, străveche, nu mai există. Există însă familia naturală, formată fie prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, care au copii eventual, fie din familii monoparentale, fie din familii provenite din adopție sau din grade de rudenie. Niciuna dintre aceste variante derivate din familie, accidental însă, nu este exclusă din definirea aceasta care se dorește a fi inclusă în articolul 48, alineatul 1 din Constituție.
În legătură cu referendumul, nu am niciun fel de date precise. Nici astăzi (n.r. - ieri) nu s-a vehiculat decât punctual, de către un reprezentant al unui partid politic prezent aici, s-a vehiculat luna iunie ca posibilă lună de organizare a acestui referendum. Este posibil și, adaug, sper să fie într-adevăr organizat acest referendum”, a precizat Vasile Bănescu.
„Parteneriatul civil, în legătură cu persoanele heterosexuale, nu-și are nicio rațiune de existență”
Întrebat despre parteneriatul civil, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române a precizat că „Biserica Ortodoxă Română, și repet mereu, și celelalte culte religioase din România nu pot recomanda, nu pot sugera nimănui validitatea unui parteneriat civil. De ce? Pentru că parteneriatul civil apare ca o formă alternativă la o instituție deja existentă, numită căsătorie. Ce este parteneriatul civil? Din punct de vedere legal, este o înțelegere care exclude termenul religios, exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei, presupune o înțelegere punctuală între două persoane care își asumă în fața unei instituții pur omenești, și nu dumnezeiești, cum e cazul în biserică, faptul că vor merge împreună mai departe.
Parteneriatul civil, în legătură cu persoanele heterosexuale, nu-și are nicio rațiune de existență, pentru că există deja o instituție numită căsătorie, care nu împovărează pe nimeni, în care faci pasul dacă dorești, dacă iubești persoana respectivă, și o alternativă paralelă la căsătorie numită parteneriat civil e lovită de nulitate, inclusiv în existența ei. Pur și simplu e o subminare, ca să spun așa, a instituției căsătoriei. În legătură cu parteneriatele civile între persoane de același sex, România nu are așa ceva în legislație și nici nu pot eu aproxima dacă va avea sau nu. Dar eu mă refer, în primul rând, la parteneriatele civile între persoane de sex opus, parteneriate care nu-și au nicio rațiune de existență.”
„Copilul are nevoie de Educație, nu de educație sexuală intensivă”
Vasile Bănescu a vorbit și despre problema educației sexuale în România. „S-a spus că este necesară o intensă și coerentă educație sexuală în școlile românești, din cauza existenței unui așa-zis fenomen: graviditatea și nașterile în rândul adolescentelor din România. În primul rând, nu este vorba de un fenomen, e vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care însă nu au în spate o cauză legată de absența educației sexuale în școală. E un sofism foarte ieftin să spui că o fată de etnie rromă sau o fată abuzată sexual sau o fată care a abandonat școala, care trăiește fără părinții ei, plecați în străinătate, și care bineînțeles că intră într-o derivă morală, au ajuns în situația nefericită de a fi gravide din cauza lipsei de educație sexuală. Toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon școlar, plecarea părinților în străinătate, lipsa de acces la informare virtuală, deci pe internet, în mediul rural, și nu în ultimul rând, apartenența la o anumită etnie unde, după cum știm, viața sexuală se începe mult mai devreme.
Așadar, într-adevăr s-a prezentat astăzi (n.r. - ieri) o posibilitate, adaug eu – nefericită, de a face educație sexuală în școli, (educație) cu care Biserica Ortodoxă Română, țin să precizez, este de acord, la nivelul unor ore de informare pe care le poate face profesorul de biologie sau dirigintele, în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viață sexuală prea timpuriu și dezordonată. De aici nu rezultă că în România, în școlile românești, este necesară o materie numită «educație sexuală», în curricula școlară, începând din clasele primare, unde avem copii inocenți total, până la clasele terminale. Sper că rămâne doar o ipoteză aceasta și o iluzie, pentru că, repet, copilul are nevoie de Educație cu majusculă, și nu de educație sexuală intensivă. Nu trebuie să absolvim cursuri de kamasutra ca să fim oameni normali”, a precizat Vasile Bănescu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Pe lângă carduri de identitate electronice la tot poporul, Guvernul vrea biometrizarea copiilor de la 0 ani

Propagandă vs realitate. Câți oameni au fost, de fapt, la protestul pro-UE din Piața Victoriei?
Recomandările noastre

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!
Secțiuni: Social
Persoane: Vasile Bănescu
Locații: București
Subiecte: Biserica Ortodoxă despre homosexualitate Cununie ortodoxă Familia naturală Referendum pentru familie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)