Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, susținut de academicieni, scriitori, medici, artiști și jurnaliști în cazul acuzațiilor de „discriminare”: În apărarea libertății Cuvântului. Scrisoare deschisă către CNCD

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a fost reclamat de două organizații non-guvernamentale la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după ce acesta a declarat că, statistic vorbind, multe dintre mamele minore aparțin etnie rome.
Într-o scrisoare deschisă adresată Consiliului Național de Combatere a Discriminării, o serie de academicieni, medici, artiști, scriitori sau jurnaliști cer „încetarea imediată a acțiunilor îndreptate împotriva d-lui Vasile Bănescu, un om de o decență, civilitate și o probitate intelectuală ireproșabile”. Semnatarii, în frunte cu președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop, denunță „linșaju mediatic si instituțional la care este supus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane, dl Vasile Bănescu”.
„Este un atac la adresa libertății de exprimare”, consideră cei peste 50 de semnatari ai scrisorii. Printre semnatarii scrisorii se găsesc nume precum Acad.Ioan-Aurel Pop, Ana Blandiana, Dan Puric, acad. Sorin Dumitrescu, istoricul Marius Oprea, scriitorul Varujan Vosganian, Lamia Beligan, Manuela Hărăbor, criticul Alex Ștefănescu și mulți alții. Lista rămâne deschisă.
Iată textul scrisorii deschise:
Aura Christi - poet, eseist
Octavian Gordon - teolog, profesor universitar
Zoe Rădulescu - profesor, fost deținut politic
Dan Cârlea - psiholog, scriitor
Horia Țigănuș - artist plastic
Vasile Postolachi - profesor
Eugen Tănăsescu - preot, jurnalist
Aureliu Surulescu - actor
Horațiu Șerb - întreprinzător
Ghiga Simona - Carmen, expert contabil
Andrei Manea - Antreprenor, MBA
Dr Stefan Bedereag - medic primar
Cristina Dițoiu- psiholog - sociolog
Maia Maironi - designer
Andrei Gabriel Adrian - profesor, preot
Tiberiu Popescu - economist
Dragoș Geamănă - psiholog
Matei Dobrovie - jurnalist
Antonio Andrușceac - asistent social -Teolog
Gârba Eugenia - subinginer
Andrei Rînea - programator
Cornelius Florin Stoica - jurnalist, teolog
Badea Ionuț - liber profesionist
Paul Curcă - publicist
Victor Roncea - jurnalist
Teodora Stanciu - jurnalist
Gina Pâslaru - copywrighter
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Șoc și durere imensă: O studentă de la Facultatea de Drept din Cluj a murit subit la 22 de ani, chiar de ziua ei - FOTO

Doi medici rezidenți de la un spital din Iași, de 28 și 31 de ani, au murit subit la două săptămâni distanță

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Ziarista Anca Andrei Vintilă, despre cazul morții lui Rareș Ion: Cei din MAI sunt ocupați să vâneze postări electorale pe Facebook, să dea amenzi, să intre cu mascații peste influenceri

O asistentă medicală din Giurgiu a murit subit la numai 33 de ani
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Libertatea de conștiință Libertatea de exprimare Prigoana împotriva creștinilor Sarcinile timpurii la romi
Organizații: Biserica Ortodoxă Română CNCD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)