Vasile Bănescu spune că Biserica va renunța la Împărtășirea credincioșilor pentru „o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe”
Biserica Ortodoxă Română reîncepe slujbele cu credincioși în aer liber, dar refuză să renunțe la împărtășirea credincioșilor cu o linguriță comună și, în consecință, amână acest moment culminant al liturghiei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.
Reamintim că guvernul a acceptat ca slujbele să poată fi reluate, doar în aer liber, dar nu a fost de acord cu utilizarea unei singure lingurițe cu care să fie dată sfânta împărtășanie la finalul slujbei.
Bănescu a spus că împărtășirea comună a credincioșilor este amânată o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe.
„A avut loc o consultare firească a membrilor Sfântului Sinod în legătură cu o scurtă amânare a împărtășirii comune, până la finalizarea unei consultări inter-ortodoxe cu celelalte Biserici, confruntate și ele în același registru liturgic cu provocarea ridicată de pandemie. În acest moment sunt clare câteva lucruri foarte importante, deși cu un caracter temporar: slujbele cu credincioși vor fi oficiate exclusiv afară; bisericile vor fi redeschise doar accesului pentru rugăciune individuală a credincioșilor, cu respectarea unor reguli de igienă și protecție; împărtășirea comună (în timpul Liturghiei) este amânată o scurtă perioadă, până la finalizarea consultării cu celelalte Biserici Ortodoxe”, a declarat miercuri Vasile Bănescu, pentru Agerpres
El a menționat că „a mai existat un astfel de moment dramatic al amânării împărtășirii, timp de două luni, în 1829, și tot din motive legate de epidemie”.
Pe același subiect

Ani Crețu, actrița care a luptat trei ani pentru Legea protecției persoanelor alergice, în exclusivitate pentru ActiveNews: Alergicii vor putea să trăiască o viață normală. VIDEO

ACTORUL ȘI SĂLBATICII! Bodgan Stanoevici a murit cu zile, ca Toni Tecuceanu. Presa mituită pune moartea actorului pe seama Covid, denunțându-l ca „nepurtător de mască.” NIMIC despre infecția cu o bacterie pe care o luase în spital!

Medicul Monica Pop, după ce Iohannis s-a vaccinat: Sper că în flacon e vaccin. N-am mai auzit până acum să fie 6 vaccinuri într-un flacon. Cei care se ocupă de vaccinare spun că așa se eradichează boala. Gripa există de zeci de ani și nu s-a eradicat

Decizie radicală a unui medic de familie: REFUZĂ să-și trateze pacienții care nu se vaccineaza anti-COVID. Ce spune LEGEA

Polonia și Italia se revoltă împotriva restricțiilor: operatorii din HoReCa își vor redeschide afacerile indiferent de ce mai reglementează autoritățile

Peste zece mii de protestatari anti-lockdown au manifestat sâmbătă în Viena
Recomandările noastre

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante
Persoane: Patriarhul Daniel Vasile Bănescu
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)