Cred că acum, la sfârșitul stării de urgență, poate fi făcut un bilanț măcar parțial al evoluțiilor legate de virusul venit din Wuhan, China.

 În primul rând trebuie să ne reamintim că autoritățile române au început să ia măsuri restrictive pe măsură ce cetățenii români care se aflau la muncă în străinătate au început să se întoarcă în România. În măsura în care virusul chinezesc a fost o problemă de sănătate în România este firesc ca acesta să fi început o dată cu reîntoarcerea masivă a lucrătorilor români aflați în străinătate. Dl. Ludovic Orban, prim ministru român, a declarat că s-au întors în România 1,2 milioane de români cărora guvernul le-a respectat drepturile permițându-le să intre în țară într-o perioadă pe care a considerat-o suficient de dificilă pentru a limita și încălca tuturor românilor drepturile constituționale, ale celor care erau în țară cât și ale celor nou veniți.

Pe de altă parte, după cum și scandalul Ditrău ne reamintește, guvernul nu a luat măsuri de limitare a imigrării în perioada imediat următoare primelor știri apărute despre virus, nu a încercat să izoleze România de exterior încercând astfel să protejeze de potențiale riscuri comunitatea pe care o reprezintă.

Au urmat două luni de izolare, două luni în care poliția, jandarmeria și armata au aplicat amenzi în mod discreționar unor oameni a căror singură vină a fost scepticismul față de situația prezentată la televizor de către guvernanți.

Deși datorită faptului că cei 1,2 milioane de lucrători români care munceau în străinătate s-au întors în țară suntem acum mai mulți locuitori în România decât eram anul trecut în perioada februarie-martie 2020 au murit mai puțini oameni decât în perioada februarie-martie 2019.

INS – Institutul Național de Statistică ne-a informat că numărul persoanelor care au decedat în luna martie 2020 a fost cu 298 mai mic față de luna martie 2019 și cu 411 mai mic în luna februarie 2020 față de luna februarie 2019.

Datele statistice de mai sus nu derivă dintr-o gestiune exemplară a întregii situații, nu sunt în nici un fel meritul guvernului român. România are cel mai mare număr de morți raportat la un milion (53,2 morți/milion) de oameni dintre toți vecinii săi. Până și Moldova stă marginal mai bine. În Serbia au murit 31,8 oameni la fiecare milion de locuitori. Bulgaria cu 13,67 morți/milion stă de aproape 4 ori mai bine decât România. Iar Bulgaria nu a închis bisericile. Ucraina cu 9,52 morți/milion este campioană absolută. Țări cu un grad semnificativ mai mare de urbanizare precum Cehia (26,63 morți/milion – s-a întâmplat ca la noi, justiția a invalidat restricțiile), Polonia cu 22,67 morți/milion sau Ungaria (44 morți/milion) au înregistrat mai puține victime decât România care - mai rurală fiind - ar fi trebuit să înregistreze mortalități mai mici. Datele de mai sus sunt la nivelul zilei de azi 14.V.2020.

Din păcate România este campioană absolută doar la amenzi și restricții. Nu suntem celebri pentru numărul mic de morți - căci nu ar fi cazul să fim - ci pentru amenzi. Asta este realitatea oricât ar încerca politicienii, inclusiv dl. Arafat, să cosmetizeze situația.

Știu, există minciuni, minciuni sfruntate și statistică, parcă așa ne învăța Mark Twain. Dar așa arată datele, le putem cu toții verifica uitându-ne pe portaluri specializate.

Cred că este corect să atenționez cititorul rândurilor de mai sus că nu am fost surprins de toate cele de mai sus, nu am crezut niciodată propaganda văzută la televizor sau pe Internet. Indiferent de rezultatele statistice nu aș fi crezut o iotă din spusele politicienilor. Pierderea libertății, îngrădirea drepturilor constituționale mă pot face să greșesc în evaluarea situației, sunt conștient de asta și-l atenționez încă o dată pe eventualui cititor asupra acestei chestiuni. Sunt un om care a crescut și s-a maturizat crezând că propriul guvern este cel mai mare inamic pe care-l are, ambii bunici, nenumărați unchi, o străbunică au avut de-a face cu închisoarea, domiciliul forțat, deportarea sau cu lagărul după războiul încheiat în 1945. Începând de prin februarie mi s-au reactivat fără să vreau toate mecanismele de apărare perfecționate în comunism, nu pot identifica un motiv rațional pentru asta.

Indiferent dacă povestea virusului a fost sau nu adevărată în România, indiferent dacă masca pusă pe figură ne ajută sau nu, cred că putem să ieșim învingători din încercarea prin care trecem prin solidaritate, anume prin solidaritatea pe care-am exersat-o în timpul comunismului și care ne-a ajutat să-l traversăm zdrobiți fizic dar cu sufletul relativ nevătămat. Este vorba de solidaritatea și căldura pe care o simțeam în familie, solidaritatea cu vecinii, cu oamenii asemenea nouă, am fost solidari împotriva ierarhiei politice, împotriva miliției și a securității, nu am auzit ca vreunul dintre noi să fi sunat la 112 atunci când a auzit un banc cu dl. Ceaușescu.

 

Cred că dacă vom reuși să încercăm să ne abținem să sunăm la 112  pentru a ne denunța aproapele, indiferent de ce ne îndeamnă politicienii să facem, vom reuși să ieșim învingători fie că luptăm pentru a ne păstra libertatea fie că luptăm împotriva virusului venit din China.