În nici trei luni, Coaliția pentru Familie și Constituție a strâns peste 2,1 milioane de semnături în vederea modificării Constituției României, în sensul de a se menționa explicit, în articolul 48, aliniatul 1, că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, nu „între soți”, cum se menționează acum.

 

Încă de la început, inițiativa a atras o serie de comentarii și critici, de la cele mai decente, până la cele mai dușmănoase. După o atentă monitorizare a celor publicate, Părintele Constantin Sturzu a prezentat, pentru doxologia.ro, un mic inventar al celor mai flagrante neadevăruri spuse, la care a încercat să răspundă punctual.

 

1. Când cuvântul simplu «familie» este înlocuit cu expresia «familia tradițională», sunt serios contrariat. În acest mod, dăm posibilitatea unei interpretări foarte ambigue a conceptului de familie. În sensul că poate exista și o familie de alt fel.”

Da, ideal ar fi să nu putem vorbi decât despre familie, pur și simplu, numai că trebuie să fim realiști. Sunt deja state în care familia este constituită, legalmente, și din doi parteneri homosexuali (eventual, având copii adoptați), iar în spațiul public românesc este insistent vehiculată ideea că nu doar heterosexualii au dreptul de a se căsători. Astfel, e nevoie să te definești, așa cum, tot dintr-o necesitate, diferitele denominațiuni creștine s-au autointitulat, de-a lungul istoriei, ca fiind ortodoxe, romano-catolice, protestante șamd.

 

Când spui că ești creștin, adesea trebuie să precizezi și care-ți este confesiunea. Nici nu putem rezolva problema numind familia – creștină. O dată, pentru că excludem pe cei de alte religii sau pe ateii care susțin familia în înțelesul ei clasic, dar și pentru că sunt homosexuali care se consideră creștini și afirmă că întemeiază și ei familii creștine. De aceea, epitetul de „tradițională” este, totuși, cel mai potrivit pentru a defini familia azi. În felul acesta, facem trimitere la o istorie milenară, o realitate greu de schimbat chiar și de către mașinăria de propagandă a corectitudinii politice.

2) „BOR este în spatele acestei campanii de strângere de semnături pentru modificarea Constituției”.

Este cel mai frecvent reproș, dar și cel mai ușor de demontat, prin simpla analiză a structurii multiconfesionale a inițiatorilor. Biserica Ortodoxă Română sprijină, într-adevăr, acest demers, dar acest lucru o onorează, nu e ceva rușinos. Orișicât...

3) „Românii acceptă amestecul Bisericii în treburile statului. (...) Biserica se află în riv­a­li­tate cu statul, strânge semnături, ține dis­­cur­suri despre cum trebuie să fie fa­milia, con­vinge statul să se amestece în viața pri­vată a cetățenilor săi.”

Această idee derivă din afirmația de la punctul 2). Ca orice alt cetățean, și ortodoxul, ca și ateul sau cel ce are alte convingeri religioase, are voie să-și exercite drepturile prevăzute de lege. În plus, a face politica familiei nu e tocmai amestec în treburile statului (decât dacă acel stat se numește Norvegia, spre exemplu).

4) „Discursurile marilor noștri prelați sea­mă­nă mult cu cele ale liderilor Bisericii Or­to­doxe Ruse, iar convergența crește odată cu tendințele de modernizare și eman­ci­pare care apar în societate. De vină este Ves­tul, care apără dreptul la păcat, atunci când apără diversitatea și le oferă legi egale homosexualilor.”

În chestiuni de credință și de morală, este absolut firesc să avem aceleași convingeri precum ortodocșii din Rusia, din Grecia sau din S.U.A., iar nu cu secular-umaniștii din România sau din Europa. Și nu cred că a fi european echivalează cu a practica homosexualitatea sau a fi simpatizant/ susținător al acestei deviații sexuale. Nu la asta se rezumă valorile europene.

5) „Este o inițiativă care vizează interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex”.

Nu poți interzice ceva ce, în România cel puțin, nu este legal. Demersul vizează, dincolo de prevederile Codului civil, o protejare la nivel constituțional a familiei, așa cum este definită ea acum.

6) „În România, chestiunea căsătoriilor gay nici nu exista pe agendă; nu era pe agenda publică, nici politică”.

Aceasta este cea mai gogonată minciună pe care am găsit-o în presă. De parcă nu ar fi auzit nimeni de, spre exemplu, cei vreo 10 ani de Gay Pride pe străzile Bucureștiului sau de inițiativa unui parlamentar cernit – de a se legifera parteneriatul civil, ca primă etapă înainte de legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex (conform propriilor sale declarații).

7) „Nu se respectă reglementările de la nivelul Uniunii Europene în privința drepturilor omului”.

Nu există o reglementare unitară pe acest subiect, cel mult putem identifica unele recomandări ale unor foruri europene. Sunt 13 state europene care nu permit căsătoria între homosexuali. Slovenia, spre exemplu, a respins acest tip de mariaj prin referendum, chiar dacă Parlamentul țării adoptase o lege în acest sens.

8) „Despre familia obișnuită, în care violența este acceptată adesea cu resemnare, nu se spun prea multe, nici des­pre femeile obligate să facă munci cas­nice extenuante, nici despre copiii su­puși relelor tratamente de un tată bețiv sau de o mamă isterică. Familia tra­di­țio­nală e bună oricum ar fi, chiar dacă, în fi­nal, își distruge copiii.”

Ba se spun și se fac multe în sprijinul familiei în care apar probleme de genul celor de mai sus, dar presa are mai degrabă ocupată agenda cu alte subiecte. Faptul că ceva nu este mediatizat nu înseamnă că nu există. În plus, dacă mai sunt și probleme în sânul familiilor tradiționale, asta nu înseamnă că „familia” homosexuală le-ar rezolva. E ca și cum ai spune că, dacă tot există și șoferi beți la volan, hai să dăm carnet de conducere și copiilor de 14 ani, că ei oricum beau mai puțin.

9) „În toate lăcașurile de cult ale BOR se face o efervescentă propagandă de discriminare împotriva homosexualității.”

Biserica tratează cu multă atenție persoanele cu devieri sexuale, mai ales în scaunul de spovedanie. Dar ea nu poate să-și schimbe învățătura sau să modifice Biblia, după cum bate vântul unor interese obscure. Și Vechiul, și Noul Testament sunt consecvente acestui punct de vedere: „Să nu te culci cu bărbat, ca și cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22); „femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea și bărbații, lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea” (Romani 1, 26-27). Iar că Biblia are dreptate o poate confirma orice psiholog sau psihiatru care nu ne poate da nici măcar un singur exemplu de heterosexual care ar dori să se trateze pentru a deveni homosexual!

10) „Preoții noștri, atunci când vorbesc despre căsătoria «uni­ver­sală» nu invocă iubirea, ci tradiția și dog­ma.”

Tradiția și dogma sunt doar modul în care este întrupată învățătura despre „Dumnezeul care este iubire” (Cf. I Ioan 4, 7-8). Iubirea nu e totuna cu relația sexuală (chiar dacă, în căsnicie, este inclus și acest act atât de intim). A ajuns atât de pervertit acest cuvânt – iubirea –, încât fiecare crede că-i poate da orice înțeles, după cum îl taie mintea sau după cum poftește. Poate găsi cineva, în toată istoria umanității, o definiție mai adecvată și mai înaltă a iubirii, decât cea din celebrul „imn al dragostei” (V. I Corinteni 13) scris de Sfântul Apostol Pavel? Încât, cred că o schimbare în bine a întregii societăți nu va putea surveni decât atunci când se va spune – cu dragoste, dar răspicat – lucrurilor pe nume. Și mai ales atunci când păcatului i se va spune păcat și i se va retrage cu totul iluzoria aură de legitimitate.