Ziua limbii române, sărbătorită de românii din Ucraina: Am pierdut tot ce am avut, numai limba ne-a rămas. Dacă o pierdem și pe ea, nu mai avem pentru ce trăi pe acest pământ

Casa Mare a „Zorilor Bucovinei” a devenit neîncăpătoare pentru intelectualii români ce au venit pe 31 august, la sediul ziarului, să sărbătorească Ziua Limbii Române împreună cu mulți români din Ucraina.
„Dincolo de orice, s-a demonstrat pe viu că putem marca un eveniment semnificativ ce ne reprezintă identitatea și fără mijloace financiare, acordate de guvernul român, precum o facem noi, ziariștii de la „Zorile Bucovinei”, de „Ziua Bucovinei” și alte sărbători de suflet, lansând nu o dată în paginile publicației ideea marcării Zilei Limbii Române cu tot neamul la un loc, inițiativă însuflețită anul precedent, când am sărbătorit „floarea sufletului etnic al românismului”, într-un cerc mai restrâns, preluată și în acest an, sub auspiciile geniului protector al Luceafărului poeziei românești", spun jurnaliștii de la Zorile Bucovinei.
Pentru românii, adunați la 31 august în Casa Mare a „Zorilor Bucovinei”, Limba Română e „o stea călăuzitoare în ceruri ce ne luminează dăinuirea”:
”Am pierdut tot ce am avut, numai limba ne-a rămas, dacă o pierdem și pe ea nu mai avem pentru ce trăi pe acest pământ”.
Discuțiile au fost fierbinți, dar sincere, majoritatea constatând că „mama tuturor relelor suntem noi înșine, fiindcă ne lipsesc unitatea, demnitatea, ne trădăm Limba, Neamul, când ne înstrăinăm copiii, nepoții de Graiul Străbunilor, că degeaba avem miere pe buze, dacă sufletul ne este contaminat de veninul urii, că acei care țipă mai tare și se bat cu pumnii în piept sunt cei care nu fac nimic”.
Vedeți o amplă GALERIE FOTO: Ziua limbii române, sărbătorită de românii din Ucraina
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)