Zodia virusului și altele (XIV)

*Din cărțile de istorie aflăm că d-na Blandiana a fost o luptătoare împotriva regimului comunist. Ce nu aflăm, însă, din aceleași cărți, e că, între mai multe altele, dânsa a votat manu propria excluderea lui Goma din Uniunea Scriitorilor. Apropo, după zece ani petrecuți împreună la Alianța Civică, îi cunosc bine stilul și bag mâna în foc că informația recentă cu candidatura sa la Nobel a fost strecurată în spațiul public de d-na Blandiana însăși. Iar faptul că a făcut-o ne spune că ea contează pe ceva concret. Desigur, n-am calificarea să-i judec eu valoarea operei; când și cât am mai citit pe tema asta am rămas cu impresia unei evaluări de specialitate destul de modeste în raport cu valorile actuale ale lumii. Însă faptul acesta devine concludent doar într-o anumită măsură. Și de fapt deloc în cea mai mare măsură, așa cum ar fi în firea lucrurilor, de vreme ce de mai mult timp premiile Nobel au devenit super-politizate în siajul stângii mondiale. Capitol la care fosta colegă stă excelent. Ea e inclusă deja, cum spun, în istoriografia zilei drept opozantă a regimului comunist. Însă adevărul adevărat e că ea a avut de fapt un statut privilegiat până în 1989, până când ea și-a putut publica inclusiv cărțile, contrar falsurilor cât casa din Raportul de așa zisă condamnare a comunismului (la care soțul ei a contribuit ca membru al comisiei de redactare). Mai mult decât dânsa și soțul său pare să fi voiajat, sub comunism, numai d-na Ceaușescu și soțul ei (ceea ce poate indica și foarte posibile legături cu Departamentul de Informații Externe). Dar din punct de vedere politic pe d-na Blandiana o ajută foarte tare și ultimii ani, în care ea a fost o agitatoare vizibilă și eficientă a globalismului și neo-marxismului de pretutindeni (vezi Mișcarea #rezist de exemplu). Ea a fost premiantă la vedere a fostei Administrații socialiste americane (celelalte legături ale ei cu curentele ideologice pomenite, cu interesele corporațiilor șamd rămânând a fi lămurite într-un viitor ce-ar putea să nu fie foarte îndepărtat).
*Valul doi de pandemie e atunci când ești greu de cap, nu te prinzi din prima și farsa ți se repetă.
*Ca să înțelegem cel mai bine cine sunt cei din România care-l atacă pe Trump trebuie să privim la indivizi ca C.T. Popescu. După 89 el a fost o portavoce stridentă a securismului fesenist. Căutați-l în arhiva fostei Scânteia și veți înțelege perfect. Un exemplu doar: el a salutat entuziast ororile "minerești" din iunie 1990. Și iată ce predică el azi la Digi 24 (o tribună infamă și ea a globaliștilor și neo-marxiștilor lumii, cu care Trump se află în aceste zile într-o încleștare pe viață și pe moarte): "Situația actuală din SUA este rezultatul trumpismului și este dureros de asemănătoare cu cea din Germania anilor '20” (pre-nazistă deci). Asemenea oameni înțeleg bine că dacă Trump va reuși în SUA România însăși va avea un alt destin. Și că ei vor deveni o mare rușine a vremurilor trecute.
*Ministrul de Interne spune că starea de alertă încetează iar cel al Sănătății că se prelungește. Mai rămâne ca, trezit din mahmureală, Orban să anunțe că nici nu încetează, nici nu se prelungește hâc.
*Trump: "Am șanse mari să zdrobesc Statul mafiot". Hey, man, dar vrem și noi!
*În mod constant cam 75% dintre români sunt nemulțumiți de situația din țară. Deși detest să fac judecăți împotriva compatrioților, știind mai ales cam la ce manipulări am fost supuși cu toții timp de 75 de ani, nu pot să nu spun, totuși, că în cazul celor ce susțin și azi Republica suspectez un de lipsă de onestitate și de lenevie intelectuală.
*Aghiotantul Vela, despre "relaxarea" din 15 iunie: "Românii vor avea multe surprize plăcute.” Serios? Vă dați demisia, vă dați foc?
*Firesc, inamicii lui Trump îl vor lovi până și în ziua votului. Însă americanii de rând vor înțelege, foarte probabil, că cei ce fac asta aparțin de fapt lumii pe care Trump o vrea apusă în țara sa și în lume. Fostul președinte Bush jr a aparținut și aparține și el acelei lumi; să ne amintim numai de aventura criminală din Irak (în beneficiul complexului militar-industrial odios), pe care finalmente el s-a văzut nevoit s-o asume ca atare. Prin urmare, nicio surpriză că fostul președinte a anunțat că nu va vota cu candidatul partidului său. Și, la fel, absolut nicio pierdere – dimpotrivă, aș zice, pentru că astfel, involuntar, lucrurile se vor limpezi încă și mai bine pentru toată lumea.
*Mi se spune Sică/ C-aș avea-o mică,/ Că-s robit de șpriț/ Și deschis la șliț.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)