Câinele polițist Tey a fost salvat de călugării de la Mănăstirea Corbii de Piatră

Pentru că, în ciuda dresajului la care a fost supus, nu îndeplinea „toate standardele unui câine polițist”, Tey, un exemplar din rasa Malinois belgian, a fost declarat „incompetent” și casat de Inspectoratul Județean de Poliție din Neamț. Mai întâi, s-a încercat valorificarea „bunului” și s-au organizat trei licitații cu strigare deschisă.
Cum nimeni n-a vrut să-l cumpere pe Tey, IPJ Neamț a anunțat că-l cedează gratuit, oricui și-l dorește și are condiții să-l crească. Numai că oferta dura doar două săptămâni pentru că, potrivit normelor în vigoare, poliția nu-și permite să cheltuie banii cu hrana și adăpostul unui câine devenit inutil.
După două săptămâni de la publicarea anunțului de cedare cu titlu gratuit, se trece la „casarea propriu-zisă”. Adică la eutanasierea câinelui polițist, oricât timp s-ar fi aflat el în slujba oamenilor și oricâte servicii ar fi adus comunității.
Tey, la vârsta de un an, dovedise deja că nu are „aptitudini de serviciu”, iar soarta lui părea pecetluită. Alături de jurnaliștii din presa locală, ActiveNews a cerut ajutorul oamenilor, pentru ca acest câine să fie salvat . Iar oamenii nu au rămas nepăsători.
„Colegii noștri de la IPJ Neamț au primit o mulțime de cereri de adopție pe care le-au analizat cu toată responsabilitatea, urmărind în principal asigurarea condițiilor de îngrijire, dar și disponibilitatea de a gestiona un astfel de cățel crescut într-un regim special de dresaj”, anunță Ministerul Afacerilor Interne, pe pagina de facebook.
„Tey va ajunge astăzi la Mânăstirea Corbii de Piatră, județul Argeș, unde este așteptat cu mare bucurie. Cu siguranță se va bucura de padocul special amenajat, de compania unui exemplar din aceeași rasă și de spațiul generos de joacă!”
ActiveNews le mulțumește tuturor celor care s-au implicat în salvarea lui Tey!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)