ADEVĂRUL din spatele știrii privind „concedierea” profesoarei care refuza să-l predea pe Eminescu. Cum a încercat, din nou, HotNews să manipuleze opinia publică
ACTUALIZARE 22:45 Inspectorul Școlar general al municipiului București, Florian Lixandru, confirmă ceea ce susțineam: Cristina Tunegaru era suplinitoare. Într-o declarație pentru HotNews.ro Lixandru afirmă că postul ocupat de Cristina Tunegaru la școala generala nr. 95 din Capitală a fost solicitat, începand cu anul școlar viitor, de un cadru didactic titular, care are întâietate pe post, în condițiile în care profesoara Tunegaru este suplinitor.
Deși, în stilul caractertistic, HotNews o prezintă pe profesoara care a refuzat să îi predea pe Eminescu și Creangă drept o victimă a sistemului, susținând că Tunegaru Cristina ar fi fost dată afară de la școala unde activa pentru că a contrazis-o pe Gabriela Firea, realitatea este cu totul alta. Tunegaru, care pretinde că nu știe de ce a fost pusă pe liber de conducerea școlii, nu era profesor titular, ci suplinitor. Conform regulilor Ministerului Educației, suplinitorul care își termină perioada de suplinire nu mai are dreptul de a-și continua activitatea la școala respectivă. Cristina Tunegaru nu spune în postarea ei de pe Facebook că era profesor suplinitor. Mai mult, ea se laudă că a obținut nota 9,67 la titularizare. De fapt, profa de română a obținut nota respectivă la examenul de Definitivat, care se dă la trei ani după absolvirea Facultății.
„Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară !
Fără să întrebe părinții sau elevii, fără să mă anunțe măcar, un funcționar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Și m-am trezit scoasă din școală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017.
Nu mă interesează locul de muncă în sine; ca profesor cu nota 9.67 la titularizare (a treia pe București anul trecut) pot să găsesc oriunde un loc într-o școală publică sau privată. Dar eu am lucrat alături de elevii mei atât de frumos, am investit emoțional, am luptat și am muncit pentru progrese uimitoare, neașteptate care au surprins școala întreagă. Nu îi pot lăsa să regreseze, să piardă totul. E o responsabilitate pe care vreau să o duc până la capăt.
Și totuși, nimic din toate astea nu are vreo relevanță pentru inspectorat. Interesul elevilor e călcat în picioare. Nu vor decât să scape de mine, profesorul care vrea să schimbe sistemul de la bază”, a scris Cristina Tunegaru, care susține că nu i-a fost dată nicio explicație oficială de din parte direcțiunii școlii.
„Am aflat de pe Internet că nu o să mai am ore începând cu data de 1 septembrie. Când m-am dus astăzi la secretariat să îmi depun cererea de prelungire, mi-au spus că o depun degeaba deoarece orele mele au fost transferate altcuiva. Este o practică des întâlnită. Din păcate, nu se ține cont de părerea părinților, a elevilor, deciziile se iau de către inspectorat fără niciun fel de analiză", a mai spus Tunegaru, pentru News.ro.
Tânăra profesoară de limba și literatura română a proocat o furtună în mediul online și pe la unele posturi TV după ce a spus că se „autodenunță” și mărturisea că exclude cu bună știință din programa școlară obligatorie clasici ai literaturii române ca Eminescu, Slavici și Creangă, pe care prefera să îi înlocuiască cu „Micul Prinț” și „Cartea Junglei”.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
CCR a fost somat și AUR ne-a scăpat de Schwartz și Săftoiu, directorii ilegali ai Radioului și Televiziunii naționale instalați de USR și PNL. L-au înjurat pe Patriarhul Daniel, l-au denigrat pe Călin Georgescu și au infestat poporul 127 de zile
DRONA, MAȘINA ALBĂ ȘI CIOBANUL - Cea mai importantă observație a ciobanului care a găsit drona de la Vaslui, ignorată de toată presa: Cine a fost mai întâi - mașina albă sau drona care bâzâia? - VIDEO
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Recomandările noastre
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Secțiuni: Știri
Subiecte: Educația românească programe scolare
Organizații: Ministerul Educației și Cercetării
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)