ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a adoptat azi Hotărârea nr. 19 privind noile măsuri excesive de restricții menite să terorizeze și mai mult populația, la un an de la debutul Erei Covid. Că tot a venit primăvara și oamenii pot respira aer curat, acești bolnavi care ne conduc și-au spus că e cazul să-i închidă pe români în casă și mai devreme, chiar la sfârșit de săptămână, când familiile își pot petrece mai mult timp împreună. Acest tip de acțiune este certificat de oameni de știință drept o formă de tortură psihologică care se poate transforma pe termen lung în terorism de stat.

Conform acestei Hotărâri, aplicabilitatea măsurilor restrictive încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori. Este foarte greu de estimat când va scădea vreodată o astfel de rată a incidenței. Putem spune că suntem închiși în case PE TERMEN NEDEFINIT. Să fim conștienți că dacă incidența va crește spre sărbătorirea Sfintelor Paști este foarte posibil ca acordul politicianist actual să-și schimbe termeni.

Restricțiile vor intra în vigoare duminică de la ora 24.

Potrivit ultimului bilanț, Bucureștiul s-ar afla în scenariul roșu, cu 6,88 cazuri la mie.

Conform Hotărârii abuzive, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepții:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi

- deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării

- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei

- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie

- părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112.

Bucureștenii trebuie să prezinte fie legitimația de serviciu/adeverința eliberată de angajator, fie o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea deplasărilor în interes personal se prezintă declarația pe propria răspundere, completată în prealabil, informează SPS.

Pentru deplasarea către centrul de vaccinare, persoanele sunt obligate să prezinte dovada programării.

Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui catolic se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada 03.04.2021 – 04.04.2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00.

Programul operatorilor economici care desfașoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura în intervalul 05.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbăta și duminica.

În zilele de luni – joi, programul poate fi desfășurat în intervalul orar 05.00 – 21.00, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 locuitori.

Prin excepție de la aceste prevederi, în intervalul orar 21.00 - 05.00 în zilele de luni până joi, respectiv 18.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Totodată, s-a decis suspendarea activității sălilor de sport/fitness, până când rata de incidență scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Accesul clienților în cadrul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici, de tip mall, se va realiza astfel încat să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 2 metri și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 m.p./persoană.

Accesul în piețele agroalimentare și în piețele volante se face cu respectarea distanțării de minimum 2 metri între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței.

STB S.A. va monitoriza permanent gradul de încarcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.

Se va respecta circuitul de urcare/coborare în mijlocul de transport, accesul pasagerilor realizându-se prin ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.

STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio – video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.

Și Metrorex va informa și îndruma publicul călător prin stațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

În ce privește școlile, participarea la ore se va desfășura astfel:

Cu prezență fizică pentru:

- toți preșcolarii și elevii din învățământul primar

- elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale

Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ a următoarelor activități:

- simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;
- evaluările naționale.

Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Restaurantele și cafenelele din interior se închid, precum și alte spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent.

Este permisă prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Prefectura București a anunțat care sunt excepțiile la noile restricții stabilite de Comitetul pentru Situații de Urgență. Noile reguli se vor aplica începând de duminică, la miezul nopții.

Potrivit Prefecturii București, cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.

De asemenea, scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, dacă persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află. 

Este interzisă însă organizarea și desfășurarea activității cu publicul în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in.

Este de asemenea interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.

Într-un cuvânt: DEMENȚĂ!