Administratorii de la Ferma Dacilor, propunere de arestare. Anchetatorii nu exclud complet ipoteza incendierii, susținută de Cornel Dinicu și Tudorel Butoi

Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor și Cornel Dinicu, cel care este cunoscut drept patron al unității respective, au fost duși la instanță, miercuri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, transmite RTV.
„Din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei persoane fizice, respectiv față de un administrator statutar și doi administratori în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. (…) Față de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, în sarcina acestora reținându-se, în esență, următoarele: în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au desfășurat în mod convergent și sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, județul Prahova”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Cei trei au fost scoși din sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, unde se aflau pentru audieri, fiind duși la Judecătoria Ploiești, care va judeca propunerea de arestare preventivă.
Procurorii care instrumentează dosarul „Ferma Dacilor” transmit, într-un comunicat de presă, că nu exclud varianta ca focul să fi fost pus, susținută de patronul pensiunii, însă precizează că până în acest moment nu există indicii în acest sens.
De asemenea, procurorii precizează că șansele victimelor să se poată salva „au fost aproape inexistente”, ținând cont de o serie de probleme pe care le avea locația respectivă.
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova transmite că cele trei persoane, patronul și administratorii, „au desfășurat în mod convergent și sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de ”cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, județul Prahova.”
Potrivit procurorilor, „Ferma Dacilor” a avut numeroase probleme care au dus la deznodământul tragic din a doua zi de Crăciun când 8 oameni au murit. În cazul a 7 dintre persoanele moarte în incendiu au fost recuperate rămășițele.
Procurorii nu exclud ipoteza arsonului
Procurorii precizează că nu exclud nicio ipoteză în anchetă, însă până în acest moment nu sunt dovezi care să arate că focul a fost pus intenționat.
Sursa probabilă a incendiului a fost „efectul termic al curentului electric”, în condițiile în care societatea comercială era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ”pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susținerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni, transmite Parchetul.
„Materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acțiuni umane intenționate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului”, mai precizează procurorii.
Victimele nu au avut nici o șansă
Procurorii enumeră o serie de probleme ale locației, printre care lipsa autorizației de construcție, instalația electrică subdimensionată, mansarda realizată din lemn ușor inflamabil neprevăzut cu căi de evacuare optime, precum și centrala de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu nefuncțională.
„În întreg acest context, s-a reținut în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive că, și dacă ipoteza incendierii cu intenție a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situație descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenți a normelor în materia securității la incendiu, respectiv:
a) imobilul a fost construit fără autorizație de contrucție,
b) mansarda a fost realizată din material lemnos, ușor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcția fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistență la foc (cel mai defavorabil grad),
c) imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcției emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor fundamentale,
d) imobilul a fost edificat fără solicitarea/obținerea vreunui aviz/autorizație de la I.S.U. Prahova,
e) a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu nefuncțională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum și
f) cu o instalație electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator, îi poziționează pe cei trei inculpați în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condițiile descrise, raportat la lipsa de siguranță a încăperilor oferite ca spații de cazare, șansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente”, se mai arată în comunicat.
Menționăm că, în continuare, sunt în derulare activități de urmărire
penală care urmăresc administrarea unui probatoriu complex. Raportat la
actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când
împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii
suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia
publică. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să
înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai spun procurorii, conform România TV.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Cornel Dinicu Tudorel Butoi
Organizații: Parchetul General
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)