Alertă InfoCons: Alimentele consumate în timpul postului pot conține până la 50 de E-uri. De asemenea, nu uitați de insectele deja prezente în alimente la raft, prin șelac și carmin

Toți consumatorii care aleg să țină post și vor să prepare o gustare de post cu pâine, pate vegetal, margarină, halva, un suc tip ceai sau lapte de soia și o gumă de mestecat, ar trebui să știe că vor consuma până la 50 de E-uri, scrie RTV.
Potrivit InfoCons pâinea poate conține până la 4 E-uri, pateul vegetal ajunge până la 13 E-uri, margarina atinge până la 6 E-uri, halvaua are până la 3 E-uri, un suc tip ceai atinge până la 8 E-uri, un lapte de soia are până la 5 E-uri iar o gumă de mestecat ajunge până la 11 E-uri.
Acești au de asemenea o aplicație care să țină consumatorul informat cu privire la consumul de alimente din timpul postului în care abia am intrat, calculând astel numărul de aditivi alimentari ingerați de-a lungul unei zile din alimentele destinate acestei periaode, care, spun specialiștii, nu sunt chiar atât de „sănătoase” pe cât s-ar părea, iar acest lucru se poate vedea mai ales la cele care substituie alimentele de origine animală: cum sunt margarina de post, laptele, sau chiar cremvurștii vegetali.
„Suntem în Post. Pentru cei care cu adevărat țin Post, dar și pentru cei care înțeleg ca și mod de viață să consume produse de post, ar trebui sau credem fiecare că produsele de post sunt mai aproape de natural – fără chimicale, cu multe legume. Dar, din păcate, E-urile, coloranții, conservanții sunt de cele mai multe ori într-un numeric foarte mare, iar atenționarea pentru consumatorii care doresc produse de post, trebuie să fie de două ori mai importantă prin citirea etichetei, înțelegerea ingredientelor, pentru a alege în cunoștință de cauză pentru ei, pentru copiii lor, pentru bunicii și pentru părinții lor.”, au scris aceștia pe site-ul oficial InfoCons.
Amintim de asmenea de compuși animali, respectiv din insecte, care se regăsesc în unele produse de pe piața. Este vorba de șelac și carmin, despre care ActiveNews a mai scris:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Secțiuni: Consumator Prima pagină Sănătate Știri
Locații: România
Subiecte: Aditivi Alimentari carmin Postul Paștilor șelac
Organizații: InfoCons
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)