Alți 2 ofițeri de poliție din Washington implicați pe 6 ianuarie în apărarea Capitoliului au fost găsiți „sinuciși”. Ofițerul Gunther Hashida este AL PATRULEA și cel mai recent mort în astfel de circumstanțe, după Kyle DeFreytag

Alți doi ofițeri de poliție din Washington DC implicați în răspunsul la revolta de la Capitoliul SUA au murit „prin sinucidere”, au anunțat luni autoritățile americane, ajungându-se astfel la un total de patru ofițeri care și-ar fi luat viața în urma revoltei din 6 ianuarie 2021, potrivit CNN.
„Ofițerul Gunther Hashida, repartizat la echipa de intervenție de urgență din cadrul Diviziei de operațiuni speciale, a fost găsit mort în locuința sa, joi, 29 iulie”, a transmis pentru CNN purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliție Metropolitană, Kristen Metzger, într-un comunicat.
„Suntem în doliu ca Departament, iar gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia și prietenii ofițerului Hashida”, a declarat Metzger.
Ofițerul de poliție metropolitană Kyle DeFreytag a fost găsit mort pe 10 iulie, potrivit ofițerului responsabil de relații publice al Poliției, Sean Hickman.
Hashida se angajase la Departamentul de Poliție Metropolitană în 2003, iar DeFreytag lucra acolo din noiembrie 2016.
Aceste decese marchează 4 „sinucideri” cunoscute ale unor ofițeri implicați în răspunsul la revolta de la Capitoliu din 6 ianuarie și 3 „sinucideri” cunoscute ale unor ofițeri de poliție din DC, în mod specific.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Olandezii ne-au furat și muzica lui Ciprian Porumbescu nu numai Coiful Dacic. Maria Toacă: ”Pe-al nostru steag e scris Unire” se cântă în Olanda sub numele de Imnul Maastricht, cu ”autor” olandez. Ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Piața Unirii demolată de Băluță cu tot cu cele mai întinse fântâni arteziene din lume în baza unei MINCIUNI COLOSALE! Afacerea frauduloasă costă bucureștenii 5 ani de coșmar și 200 de milioane de Euro. DOVADA FOTO

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”
Recomandările noastre

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Secțiuni: Știri
Persoane: Gunther Hashida Kristen Metzger Kyle DeFreytag
Locații: SUA
Organizații: Poliția americană Senatul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)