Asaltul progresiștilor post Referendum: Consiliul Tineretului cere parteneriat civil, introducerea educației sexuale în școli și reluarea dezbaterilor pentru educația parentală

Consiliul Tineretului din România a cerut din nou introducerea educației parentale, alături de educația sexuală și de legiferarea parteneriatului civil.
CTR cere Guvernului și Parlamentului „să avanseze demersurile pentru legiferarea parteneriatului civil, astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor, în acord cu deciziile Curții Constituționale a României privitoare la sfera de aplicare a art. 26, referitor la dreptul la viață privată și viață de familie”.
Ei solicită, de asemenea, „reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală. Aceste acte normative trebuie finalizate și adoptate doar în urma analizării bunelor practici internaționale și a implicării structurilor interesate. Nu este admisibil ca politici publice extrem de importante pentru tineri să fie îngropate pur și simplu la cererea Coaliției pentru Familie - desigur, dialog sincer cu cei care au temeri privitoare la conținutul acestora este însă extrem de important, iar adâncirea faliilor existente în societate trebuie, pe cât posibil, evitată".
Consiliul Tineretului din România mai spune că „va continua să militeze pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului și pentru protejarea minorităților din țara noastră, indiferent de natura acestora”.
Reamintim că în iunie 2018, Ministerul Educației Naționale a publicat pe site-ul său, în vederea consultării publice, Strategia națională de educație parentală 2018-2025. Cursurile costau 300 de milioane de lei doar în primul an și urmau să fie predate de educatori parentali cu scopul de a reeduca părinții să nu mai „idealizeze familia tradițională” în relația cu copiii lor, să promoveze „o nouă cultură familială” și „respectul pentru diversitate”.
Denunțată ca un atac la adresa școlii al activiștilor gender, strategia a fost retrasă în iulie 2018 în urma unor proteste masive.
CTR este unul dintre semnatarii unui amicus curiae destinat Curții Constituționale prin care se solicita declararea neconstituționalității inițiativei de revizuire a Constituției.
CTR reunește 23 structuri federative cu o rețea de peste 400 de organizații de și pentru tineret din țară, fiind afiliată la Forumul European pentru Tineret (European Youth Forum) și Organizația Mondială pentru Tineret (World Assembly of Youth), iar președintele CTR este membru desemnat în Consiliul Economic și Social al României, potrivit site-ului federației.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Subiecte: Educația sexuală în școli Educație parentală Homosexualitate Legalizarea Parteneriatului civil Referendum pentru familie Strategia națională de educație parentală
Organizații: Consiliul Tineretului din România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)