Avocatul Gheorghe Piperea: Majoritatea guvernatorilor statelor americane au dispus ridicarea obligativității purtării măștii și revenirea treptată la normalitatea căreia toată lumea îi duce dorul
În ciuda sugestiei lui Fauci de a se purta nu o mască, ci două sau chiar trei, majoritatea guvernatorilor statelor americane au dispus ridicarea obligativității purtării măștii și revenirea treptată la normalitatea căreia toată lumea îi duce dorul. Nu prea mai ține narațiunea cu valul 3, 4 și n-șpe. Populația, mai ales cea tânără, s-a cam săturat de de-socializare și de rolurile primite în penibilul spectacol de wrestling mexican pe care lumea a fost obligată să îl joace și să îl aplaude. Iar populația sărăcită a ajuns, probabil, cu cuțitul la os - de foame nu țin nici reclamele sau avatarurile cu sferturi de curcubeu, nici discursurile exaltate și râzânde ale lui Gates. În plus, datoriile pentru tragerile de pe credit-card, pentru ipoteci și pentru studii nu se plătesc cu banii tipăriți de Federal Reserve (2 trilioane pe vrema lui Trump, promisiuni de încă 1,9 trilioane de la Biden) - acei bani nu se duc la populație, ci la marile corporații neo-feudale din Big Tech, Pharma și Finance. Cei 2000 de dolari/iobag promiși de Trump se transformaseră, oricum, în 1600 de dolari, din cauza programului Federal Reserve de creștere a masei monetare M2 cu 66% într-un singur an.
Notă intermediară - Belgia, în mod neașteptat, se opune pașaportului de vaccinare și obligă Pfizer să își mute capacitățile de stocare în altă țară (Cîțu - Voiculescu se laudă că stocarea se va face la București, dar nu există asemenea capacități - este nevoie, totuși, de depozite pentru 2 mld doze, ținute la minus 80 de grade ...).
Între timp rata de infectare crește în București, ca făt frumos, ceea de îi permite lui Arafat să își joace în continuare rolul sumbru, de cioclu - orașele vor fi din nou carantinate, cu consecința re-închiderii școlilor și a interzicerii Paștelui (din nou ...). E foarte probabil că rata infectărilor a fost lăsată să crească din nou, din pix (manevra re-introducerii focarelor în calculele statistice este mai mult decât străvezie, este transparentă) pentru că protestele s-au înmulțit și s-au intensificat.
Nu știu cum se va putea rezolva problema căderii emoționale pe care o trăiesc copiii și adolescenții și nici cum se va putea depăși cu bine marele necaz al creditelor „neperformante” și al supra-îndatorării, care va cauza curând zeci de mii de evacuări din locuințele familiale, dar este cert că vor apărea foarte multe tentative ca oamenii să își facă singuri dreptate. Și tot felul de gesturi necugetate, din care vor surveni suferințe și tragedii ale nevinovaților, așa cum deja se vede la tv.
Cât de profesionist acționează în astfel de situații poliția și ISU (asupra căruia hegemonia lui Arafat este încă indiscutabilă) s-a văzut. Putem să avem „încredere”. La fel cum putem să avem „încredere” în justiția română pro-bănci și pro-colectori de creanțe.
Rămâne de văzut cum va reacționa societatea la mișculațiile care se fac în vederea desființării jandarmeriei. Eu sunt fan, mai ales având în vederea excesele de zel pandemic ale unor jandarmi și ale șefilor lor, care au amendat, bătut și băgat în dubă pentru „infracțiunea” de a nu completa corect declarația pe propria răspundere, pentru oribila faptă de a vinde pătrunjel pe trotuarul de lângă închisa piață agro sau pentru delictul de a te plimba bramburea, fără mască, în aer liber, în vârf de munte, pe miriște sau în jurul mesei de Crăciun ori a artificiilor de Revelion. Culmea este că și niște protestatari - polițiști s-ar putea să fie și ei fani, căci jandarmii i-au cam (com)bătut și pe ei ...
Pe același subiect

Fostul vicepreședinte Pfizer, Dr. Michael Yeadon: Guvernul vă minte în așa hal încât v-ar putea duce la moarte, pe voi și pe copiii voștri. Cel mai rău scenariu: o dictatură digitală ce l-ar face pe Hitler să pară mic copil. Scăparea, numai la Dumnezeu!

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

FULMINANT! Medic român, după luni de zile de studiu al îmbolnăvirilor de tip SARS Cov 2: NU SE SUSȚIN PE BAZE ȘTIINȚIFICE, nici vaccinarea obligatorie, nici măsurile restrictive aplicate în prezent! O înregistrare fabuloasă cu dr. Oana Mihaela Secară

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Bărbat de 63 de ani, omorât la Pitești de mai mulți polițiști care l-au trântit la pământ și sufocat ca să îl imobilizeze cu forța. VIDEO
Recomandările noastre

ZIUA PATRIARHULUI. Fostul deținut politic Marcel Petrișor, la 91 de ani, s-a însănătoșit de Covid cu Ivermectină, Plaquenil, Arbidol, Solu-Medrol și Vitamina C, tratament recomandat și de medicul Ion Alexie din America. La Mulți Ani și Slavă lui Dumnezeu!

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid
Secțiuni: Opinii
Subiecte: desființarea jandarmeriei dictatură tehnico-medicală Pandemie coronavirus pașapoarte de vaccinare protest al polițiștilor protest anti-restricții renunțarea la măști
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)