Bill Gates e „optimist” că pandemia nu va dura decât până în 2022, dacă se reușește producerea în massă a vaccinurilor, precum și distribuirea „echitabilă” către țările bogate și cele sărace

Co-fondatorul gigantului tehnologic Microsoft, Bill Gates, a preconizat într-un interviu pentru Fox News Sunday că SUA își vor reveni la normal în vara anului 2021, datorită realizării de progrese în dezvoltarea vaccinurilor. Acesta și-a exprimat „optimismul” că pandemia de coronavirus „nu va dura la infinit”. Pe de altă parte, fondatorul Microsoft a criticat modul în care președintele Donald Trump a gestionat criza sanitară, evidențiind totodată că virusul a provocat „impedimente majore” în progresul uman al țărilor mai sărace.
„Contribuim cu investiții rapide de fonduri în cercetare și dezvoltare pentru cele mai bune soluții de vaccin, iar apoi ne asigurăm că, odată obținut vaccinul, acesta nu va fi doar pentru țările bogate”, a explicat Bill Gates eforturile întreprinse de fundația lui.
Despre durata pandemiei, el a adăugat că „sfârșitul acesteia va fi, în cel mai bun caz, probabil în 2022. Însă, dacă se va folosi o abordare globală, ar trebui ca în 2021 să reușim o reducere a numărului de cazuri. Deci, slavă Domnului că exista tehnologia de vaccinuri, că au apărut finanțările, iar companiile și-au pus la treabă cei mai buni oameni! De aceea sunt optimist că nu va dura la infinit”.
Potrivit lui Bill Gates, ar putea exista 3-4 formule sigure și eficiente de vaccin care să obțină autorizație din partea Administrației Alimentelor și Medicamentelor (FDA). Guvernul și producătorii de vaccinuri vor trebui să producă în massă doze de vaccin și să le distribuie pe scară largă, hotârând pe parcurs ce țări vor avea prioritate în primirea acestora. Gates s-a arătat dezamăgit că SUA nu au depus eforturi pentru a produce și distribui vaccinuri în țările mai sărace.
„Dacă le distribui echitabil, vei avea de două ori mai puține decese decât dacă le dai numai celor bogați”, a avertizat el.
Atenția acordată țărilor în curs de dezvoltare nu este ceva nou pentru „filantropul” Bill Gates. Fundația condusă de acesta a susținut și finanțat Global Polio Eradication Initiative (GPEI) care, în loc să eradice poliomielita în mai multe țări din Africa, a provocat răspândirea unei tulpine mortale a agentului patogen derivat dintr-un vaccin viu. Astfel, Organizația Națiunilor Unite a fost obligată să admită că inițiativă internațională majoră de vaccinare a provocat, de fapt, izbucnirea bolii pe care trebuia să o elimine.
Istoria pare să se repete și în cazul vaccinului anti-coronavirus, cu un deznodământ deocamdată incert. În prezent, primul vaccin experimental este testat pe populații africane prin GAVI Vaccine Alliance, o altă organizație finanțată de Fundația Gates.
Recent, un purtător de cuvânt al Administrației Trump a anunțat că SUA nu se vor alătura coaliției internaționale pentru găsirea și distribuirea unui vaccin anti-coronavirus în întreaga lume, dând de înțeles că în spatele acestei inițiative s-ar afla interese ale unor organizații influențate de China și O.M.S., organizație din care Washington-ul a decis să se retragă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Secțiuni: Știri
Persoane: Bill Gates Donald Trump
Locații: SUA
Subiecte: Pandemie coronavirus Vaccinarea obligatorie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)