Calvarul campionului mondial la patinaj, Roman Kostomarov, departe de a se fi încheiat. Urmează să-i fie amputată mână, după ce i-au fost amputate picioarele

Patinatorul artistic rus Roman Kostomarov își revine lent după operația prin care i-au fost amputate picioarele și degetele de la mâini, dar imediat ce-și va recâștiga forțele va urma o a doua operație, prin care îi va fi amputată și o mână, relatează RomâniaTV.
Amintim că Roman Kostomarov, în vârstă de 46 de ani, a ajuns la spital cu o pneumonie severă. Ulterior, boala a degenerat și s-a ajuns la o infecție a sângelui. Din cauza infecțiilor severe, medicii au luat decizia de a-i amputa picioarele.
Acum, zvonurile care vin de la spitalul unde este internat Kostomarov nu sunt bune. De fapt, medicii se tem că inima lui nu poate rezista la o altă amputare a mâinii, intervenție absolut necesară pentru a elimina riscul unei posibile cangrene.
Supărat și șocat de amputații, patinatorul Roman Kostomarov ar fi fost aproape să-și atace soția, Oksana Domnina, singura care are voie să intre în camera lui. Ar fi țipat în direcția femeii: „Nu mă auzi și nu mă înțelegi”, conform sursei citate.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Coșmarul de 15 minute – Te culci Om și te trezești, Doamne ferește, Gândac!

Mărturisirea lui Zelenski care pune Războiul din Ucraina sub Semnul Întrebării

Exclusiv EVZ. Ion Cristoiu o deconspiră pe influențărița cîțistă Ana Morodan, reținută pentru droguri și alcool la volan: ”Se confirma mașinăria infernală pusă la cale de servicii”

Când or să cadă avioanele din cauza vaccinării piloților cine o să plătească? Comandantul aeronavei aterizate de urgență pe Otopeni și-a pierdut cunoștința în timpul zborului. Dacă secundul era la toaletă azi aveam 184 de morți plus personalul TAROM

Ucraina zdrobește România: Intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport pentru Dunăre - Marea Neagră

Elena Radu: Vor să înstrăineze peste 240 de regii și peste 1.000 de întreprinderi cu capital de stat, între care Nuclearelectrica, CEC Bank, Salrom, Hidroelectrica, Romgaz, Romsilva, Portul Constanța. PETIȚIE CONTRA JEFUIRII ROMÂNIEI
Recomandările noastre

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 82 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Secțiuni: Externe Prima pagină Social Știri
Persoane: Roman Kostomarov
Locații: Rusia
Subiecte: operații chirurgicale
Organizații: România TV
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)