Campania de boicotare a Referendumului și protestele împotriva judecătorului conservator Kavanaugh au ceva în comun: „Povestea slujitoarei”

În timp ce judecătorul Brett Kavanaugh a intrat marți în pâine, în prima zi a sa la Curtea Supremă a SUA, câteva protestatare de stânga și-au continuat marți eforturile de a-l demoniza și a-l portretiza drept o amenințare patriarhală.
Senatul a votat sâmbătă pentru confirmarea lui Kavanaugh la Curtea Supremă, după un linșaj fără precedent la adresa sa, care a durat timp de trei luni. Judecătorul a fost acuzat de o agresiune sexuală comisă acum 30 de ani, fiind prezentat ca un violator în serie ce nu trebuie lăsat în jurul copiilor.
Prima zi a judecătorului la Curtea Supremă nu a fost lipsită de incidente. Zeci de feministe, contestatare ale lui Kavanaugh, purtând haine roșii și bonete albe, ca în distopia „Povestea slujitoarei”, s-au adunat în fața clădirii pentru a denunța instalarea judecătorului la Curtea Supremă.
Acivistele pro avort au făcut un adevărat spectacol, discursul lor fiind centrat pe pericolul pe care îl reprezintă protejarea legală a copiilor prematuri și care ar reprezenta controul asupra vieții femeilor și constrângerea lor de a face anumite lucruri.
Feministele au vrut astfel să arate că femeile pot avea aceeași sooartă ca și tinerele din „Povestea Slujitoarei”, serialul difuzat de HBO, despre o distopie fundamenstalistă în care femeile fertile sunt folosite pentru reproducere, fiind considerate un bun al societății, fără drept de a alege asupra propriei vieți.
Pe lozincile lor se puteau citi următoarele mesaje: „Ți-ai trădat mama!”, „Credeți-i pe supraviețuitori”, „Noi nu consimțim" și „El stă pe un tron al minciunilor”. S-a scandat „ Strigați tare, Kavanaugh nu este binevenit aici”.
Și în timpul procesului de confirmare a lui Kavanaugh, feministele au protestat în aceeași manieră, purtând costume similare celor din „Povestea slujitoarei”, pentru a denunța pericolul pe care îl constituie nominalizarea judecătorului conservator la Curtea Supremă.
Kavanaugh, considerat un judecător extrem de riguros, cu opinii destul de puternice și conservatoare cu privire la chestiuni precum dreptul la avort și dreptul de a deține arme, are ca priorități, revenirea asupra precedentului din 1973, prin care au fost legalizate avorturile.
Același mod de manipulare s-a folosit și în zilele trecute, în România, în campania pentru Referendumul pentru Constituție. Agenția de publicitate „Papaya” a realizat un clip, de boicotare a Referendumului, inspirat de „Povestea slujitoarei”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Brett Kavanaugh
Locații: SUA
Organizații: Curtea Supremă SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)