De luni, elevii vor participa fizic la cursuri, păstrându-se cele 3 scenarii de funcționare a școlilor. Iohannis a făcut anunțul cu 6 zile înainte de termen și la doar 3 zile după incendiul de la Institutul Matei Balș, ferindu-se de întrebările presei

Președintele republicii, Klaus Iohannis, a ținut marți o conferință la Palatul Cotroceni, la finalul întâlnirii avute cu premierul, ministrul Educației, ministrul Sănătății și consilierii prezidențiali. Aceștia au decis în unanimitate participarea fizică la cursuri a elevilor începând de luni, 8 februarie.
Cu toate acestea, școala se va desfășura diferențiat în fiecare localitate, în funcție de scenariul epidemiologic în care aceasta se încadrează: verde, galben sau roșu:
„În localitățile în care sunt puține cazuri de COVID-19, în așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală, și grădiniță, și ciclu primar, gimnaziu și liceu. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a fizic la școală, fiindcă ei se pregătesc de examen, iar din liceu merg copiii, sau tinerii deja, din clasa a XII-a, care se pregătesc de Bacalaureat.
În localitățile unde, din păcate, sunt destul de multe cazuri, care sunt în așa-numitul scenariu roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala on-line. Deci, în scenariul roșu, merg cei mici fizic, iar clasele de la a V-a până la a XII-a fac școala on-line.
Iar în localitățile unde incidența este mai mare, localități care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă.
Deci, pe scurt: grădinițele și clasele I-IV vor funcționa fizic peste tot, mai puțin în localitățile care intră în carantină. Acolo unde sunt puține cazuri de COVID-19 toți copiii merg la școală. Acolo unde sunt ceva mai multe merg la școală cei mici și clasele VIII, XII. Iar unde sunt destul de multe cazuri, înainte însă să intre în carantină, merg doar cei mici, grădiniță, clasele I-IV, restul făcând școală on-line”, a explicat Klaus Iohannis, potrivit paginii web a Administrației Prezidențiale.
De remarcat este faptul că această declarație de presă a președintelui nu a fost deschisă întrebărilor jurnaliștilor, în contextul scandalului generat de incendiul de la Institutul Matei Balș, unde Klaus Iohannis s-a străduit vineri să transforme propagandistic dezastrul soldat cu 10 morți într-o „victorie” a forțelor de intervenție, după care a fost surprins în weekend la schi într-o stațiune montană, fără nicio grijă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: România
Subiecte: școala în pandemie
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)