Dictatura Covid a Maiei Sandu: Profesorii nevaccinați din Republica Moldova, somați să-și facă teste pe banii lor. Anul școlar începe fără festivități. Masca rămâne obligatorie pentru toți în incinta școlilor
De la 1 septembrie, instituțiile de învățământ din Republica Moldova revin la predarea în regim obișnuit, însă cu o condiție: vaccinarea cadrelor didactice sau impunerea testării pe cheltuiala proprie o dată la două săptămâni, o măsură discriminatorie și financiar coercitivă pentru cei care aleg să nu se vaccineze, având în vedere că vaccinarea anti-Covid nu este obligatorie. Segregarea dascălilor pe criteriul vaccinării a fost decisă de Guvernul PAS, condus de Maia Sandu, relevă Sinteza.org. Executivul urmărește vaccinarea a 95% dintre personalul didactic și nedidactic al unităților de învățământ până la 1 octombrie, o țintă ambițioasă, dar cam utopică. Totodată, școala va începe în acest an fără festivități de deschidere, nefiind permise nici măcar cele desfășurate în aer liber. Masca rămâne obligatorie pentru profesori, elevi și vizitatori în toate spațiile închise din unitățile de învățământ.
„Ministrul Educației și Cercetării a avut astăzi o ședință de lucru cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), în cadrul căreia s-a discutat despre gradul de pregătire a instituțiilor de învățământ general către începerea noului an de studii 2021-2022.
Șefii OLSDÎ au comunicat despre etapa de pregătire la care se află școlile din subordine și au fost informați de către conducerea Ministerului despre prevederile Instrucțiunii privind măsurile de organizare a activității instituțiilor de învățământ publice și private pentru anul de învățământ 2021/2022, aprobată ieri în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
Ministrul Anatolie Topală a atenționat șefii OLSDÎ asupra importanței respectării principiilor generale care stau la baza măsurilor descrise în Instrucțiune, cum ar fi: încurajarea vaccinării în rândul cadrelor didactice și nedidactice, asigurarea unui mediu sigur și prietenos pentru elevi ș.a.
„Îmi doresc să desfășurăm procesul educațional din noul an de studii în siguranță, dar pentru a avea rezultatele scontate, vă îndemn să dăm dovadă de solidaritate, implicare, responsabilitate și vă rog să atenționați și managerii instituțiilor de învățământ din subordine ca măsurile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 să fie aplicate și respectate cu strictețe în fiecare școală. Sănătatea noastră și a celor din jur depinde de fiecare dintre noi”, a subliniat ministrul Educației, potrivit unui comunicat publicat marți, 24 august, de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău. În Republica Moldova, anul școlar începe la 1 septembrie.
Recomandările CNESP citate în comunicatul ministerului sunt următoarele:
„De la 1 septembrie 2021, instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal, învățământ profesional tehnic și universitar își vor desfășura activitatea cu prezența fizică a elevilor și studenților, în condițiile respectării măsurilor de sănătate publică dispuse de CNESP.
Având în vedere evoluția nefavorabilă a procesului epidemic cu tendință de agravare, în incinta instituțiilor de învățământ, inclusiv în curți, nu vor fi organizate festivități sau alte evenimente publice dedicate începutului anului de studii 2021-2022.
Totodată, în scopul asigurării desfășurării procesului educational în deplină siguranță, CNESP recomandă atingerea ratei de vaccinare în rândul persoanelor adulte de cel puțin 95% în fiecare instituție de învățământ, până la 01 octombrie 2021.
Până la atingerea nivelului recomandat de vaccinare de 95%, personalul didactic, nedidactic și auxiliar nevaccinat va efectua din cont propriu și prezenta, o dată la 14 zile, rezultatul unui test diagnostic la COVID-19 (testul rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau testul PCR la COVID-19). Excepție de la această regulă vor face persoanele care prezintă certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare sau concluzia medicală care confirmă că persoana a suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19. Actul confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19 este valabil pe o perioadă de 90 zile din data efectuării investigației.
De asemenea, organizarea procesului educațional se va desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de sănătate publică: purtarea măștilor de protecție în toate spațiile închise din cadrul instituției de învățământ de către personalul didactic, nedidactic și auxiliar, studenți și vizitatori, indiferent de statutul de vaccinare al acestora, aerisirea/ventilarea încăperilor, menținerea distanței fizice de cel puțin 1 m, prevenirea aglomerării, curățarea și dezinfectarea frecventă a spațiilor și echipamentelor”, se arată în comunicatul emis marți, 24 august, de Comisia Națională Excepțională de Sănătate Publică (CNESP) a Republicii Moldova.
„POATE ÎNCEPEM SĂ GÂNDIM, CU TOȚII?”
Deciziile autorităților de la Chișinău sunt aspru criticate de profesori, de unii membri ai societății civile și de alte persoane publice. De exemplu, cunoscuta interpretă Georgeta Voinovan a criticat din punctul de vedere al unei mame a doi elevi impunerea vaccinării sau a testării bilunare a dascălilor din Republica Moldova. Ea a arătat că și vaccinații pot face și transmite boala, deci nu este logic ca ei să primească drepturi suplimentare față de cei nevaccinați, neexistând garanția că sunt într-adevăr persoane sigure din punct de vedere epidemiologic. Artista cere fie testarea tuturor, indiferent de statutul lor vaccinal, fie solidarizarea părinților cu profesorii nevaccinați dar testați.
„Așadar, e oficial: cadrele didactice din R. Moldova sunt obligate să se waccineze, sau să se testeze la coid-19 la fiecare 14 zile din cont propriu. Pentru ce? Evident, pentru a se proteja si a-și proteja elevii!
Una nu înțeleg: ce protectie le asigura celor din jur persoanele waccinate, din moment ce se pot infecta și transmite wirusul la fel ca și cele newaccinate?
Sau dacă te-ai waccinat, capeți inclusiv libertatea de a transmite wirusul mai departe???
Nu vi se pare că avem dreptul și la niște răspunsuri logice? Dacă toți transmit wirusul, indiferent de statutul imunologic, necesar ar fi se testeze toti din 14 in 14 zile, sau nimeni!
Adica eu îmi trimit copiii la școală "liniștită" că profesorii s-au waccinat, dar, surpriză! dacă cineva dintre ei se infectează și nu se testeaza permanent, POATE și ARE DREPTUL să umple școala!!!
Păi, dragii mei, atunci mai sigur pentru noi, ca părinți, este să căutăm dascăli newaccinați, care vor prezenta testul negativ la fiecare 2 săptămâni și să-i ajutăm să achite acele nenorocite teste, menite să îngroașe buzunarele cuiva!
POATE ÎNCEPEM SĂ GÂNDIM, CU TOȚII?
P.S. Am mers exclusiv pe logica sistemului, ca părinte! Nu înțeleg și nu accept să fim tratați ca niște nevertebrate!”, a scris Georgeta Voinovan marți pe Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A ÎNVINS! Trump, al 47-lea președinte al SUA: VOI OPRI RĂZBOAIELE! Victorie categorică în statele-cheie. Kamala Harris și-a anulat discursul și a închis televizoarele. Liderii lumii îl felicită pe Donald Trump - LIVE TEXT din ZIUA și NOAPTEA ALEGERILOR
De ce a fost readus Trump la Casa Albă: Israelul devine noua Ucraină – fostă Covid
TUCKER CARLSON ATACAT DE UN DEMON! La propriu - VIDEO. Soluția: Convertirea la Ortodoxie, Sfintele Taine și Moliftele Sfântului Vasile
Recomandările noastre
De ce a fost readus Trump la Casa Albă: Israelul devine noua Ucraină – fostă Covid
A ÎNVINS! Trump, al 47-lea președinte al SUA: VOI OPRI RĂZBOAIELE! Victorie categorică în statele-cheie. Kamala Harris și-a anulat discursul și a închis televizoarele. Liderii lumii îl felicită pe Donald Trump - LIVE TEXT din ZIUA și NOAPTEA ALEGERILOR
Secțiuni: Basarabia Educație Prima pagină Știri
Persoane: Anatolie Topală Georgeta Voinovan Maia Sandu
Locații: Basarabia Republica Moldova
Subiecte: Covid-19 masca la școală Masca obligatorie test rapid Covid testare RT-PCR vaccin COVID-19 vaccinarea profesorilor
Organizații: Guvernul Republicii Moldova Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)