Din minunile Sfântului Dimitrie cel Nou: Certificatul verde abuziv la locul de muncă a fost RESPINS. Se anunță NOI PROTESTE pentru Apărarea Constituției, joi, 28 octombrie, orele 20.00, în Piața Universității. REMEMBER PLANDEMIA 2021

Articol apărut pe 27 octombrie 2021 și republicat azi în seria Remember Plandemia.
Cu 60 de voturi împotrivă, proiectul de lege nr L454/2021 privind „certificatul verde” pentru a merge la muncă numai vaccinat a fost RESPINS de Senat, fiind, de altfel, și anti-constituțional. AUR și PSD au votat contra.
ACTUALIZARE: La scurt timp după anunțul venit de la Senat, am primit pe adresa redacției (foto) o informație că Joi, 28 octombrie, începând cu orele 20.00, lumea va ieși în Piața Universității pentru a protesta împotriva oricărei tentative de instaurare fățișă a dictaturii medicale și a susține respingerea proiectului de lege abuziv și la Camera Deputaților, forul decizional.
„Legea 454/2021 la Senat, vot final: 67 pentru la 60 contra.
Proiectul de lege, așa cum va merge mai departe la Camera Deputaților, este disponibil AICI.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Cine este Ilie Bolojan. ZIUA.EU: UN HOȚ ȘI PUȘCĂRIAȘ, VÂNAT PRIN INTERPOL!

Cine l-a executat pe Klaus Iohannis

CONTROVERSĂ: România, obligată să reia Turul 2? SPS: Două aberații juridice emise de Maria Vasii, autointitulată avocata lui Călin Georgescu. BTI: ”Mi-e să nu fie plantată de băieți în preajma candidatului...”. CE SPUNE GEORGESCU
Recomandările noastre

Aventura Occidentului Risipitor: Emanciparea spre Cocină

Cum l-a spulberat Breban pe Cărtărescu în plenul Academiei Române isterizând-o pe Blandiana: Confundă de un ridicol formidabil Mișcarea Legionară cu fascismul și nazismul și face eroarea grosolană și nerușinată de a-i ataca pe Eminescu și Cioran
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Elena Radu Florin Cîțu Miron Scorobete Pompiliu Diplan
Locații: București Piața Universității
Organizații: AUR PSD Senatul României Starea de Libertate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (35)