Dosarul „10 august”. DIICOT: A existat o complicitate morală a protestatarilor pașnici. Nu toate victimele colaterale au fost și „inocente”
DIICOT susține, în ordonanța de clasare a dosarului „10 august”, că a existat o complicitate morală a protestatarilor pașnici din Piața Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violențe asupra forțelor de ordine, ci chiar s-au amuzat. Nu toate „victimele colaterale” ale violențelor exercitate de jandarmi pe 10 august sunt și „victome inocente”, mai arată procurorii.
În ordonanța de clasare parțială Dosarului 10 august, prin care șefii Jandarmeriei au fost exonerați de orice vină pentru intervenția în forță împotriva protestatarilor din Piața Victoriei, procurorii spun că, pe 10 august 2018, după ora 16.00, o parte dintre manifestanți au atacat cu sticle și pietre dispozitivul de jandarmi. Procurorii mai arată că încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulțime pe cei violenți a înregistrat un eșec, mai ales din cauza atitudinii protestatarilor pașnici.
„Începând cu această oră, efectivele Jandarmeriei Române au folosit materialele și mijloacele din dotare, inclusiv substanțe iritant-lacrimogene, punctual, pe direcția unde se aflau persoanele care se manifestau violent, în scopul împiedicării pătrunderii în obiectiv, asigurării protecției personalului, respectiv realizării manevrei de forțe în vederea izolării și extragerii din mulțime a persoanelor violente, operațiuni sortite de cele mai multe ori eșecului, în condițiile în care protestatarii asumați ca fiind pașnici dezavuau prin huiduieli, gestică și manifestări violente demersurile forțelor de ordine", precizează DIICOT în ordonanță, potrivit Agerpres.
Procurorii spun că modul de exercitare a violențelor asupra forțelor de ordine „a avut un caracter de noutate, reflectând o mutație în plan acțional". Astfel, agresiunile s-au manifestat de-a lungul întregului dispozitiv, cu mobilitate crescută, atât în zona de contact, cât și în interiorul masei de participanți (din rândurile 2, 3 și în adâncime).
DIICOT spune că, în ciuda apelurilor repetate adresate protestatarilor pașnici de a se delimita de persoanele care se manifestau violent, primii chiar „s-au amuzat„ de violențele exercitate împotriva forțelor de ordine.
„Cu toate că apelurile repetate ale Jandarmeriei au rămas fără răspuns din partea protestatarilor pașnici care nu s-au delimitat de cei care au exercitat în mod constant violențe asupra forțelor de ordine, reproșul formulat la adresa modului de gestionare de către Jandarmerie a evenimentelor din data de 10 august 2018 s-a centrat pe lipsa demersurilor de extragere a persoanelor violente din rândurile manifestanților", menționează DIICOT.
Procurorii afirmă că, pe întreg parcursul evenimentelor din data de 10 august și din noaptea de 10/11 august, jandarmii au inițiat și operat, „atunci și acolo unde o astfel de intervenție prezenta garanții de siguranță pentru personalul propriu și perspectiva unei afectări minime a celorlalți participanți la manifestare", extragerea din mulțime a persoanelor identificate ca având un comportament violent, dar "respectivul gen de intervenție nu s-a bucurat de susținere nici măcar din partea protestatarilor asumați ca fiind pașnici, reacțiile acestora (înjurături, huiduieli, gesturi amenințătoare, etc.) acompaniind acțiunile celor care prin manifestări violente puneau în pericol nu doar integritatea corporală a forțelor de ordine, dar, în egală măsură, îi puneau în pericol și pe ceilalți participanți la protest".
În documentul DIICOT se face și o analiză a unor concepte precum "complicitate morală", "victime colaterale" și "victime inocente", pentru a descrie atitudinea protestatarilor pașnici, care nu au colaborat cu forțele de ordine.
Practic, anchetatorii au tras concluzia că nu toate victimele "colaterale" ale intervenției jandarmilor au fost și victime "victime inocente".
„Conceptul de complicitate morală, utilizat în Dreptul penal ca desemnând un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârșite de autor și constă în actul de natură să întărească moralul acestuia la comiterea faptei, impune în cauză luarea în discuție a distincției existente între conceptul de victimă colaterală a confruntării unor terți și cea de victimă inocentă a aceluiași gen de manifestare. Urmărirea penală efectuată în cauză a materializat probator faptul că nu toate victimele asociate conceptului de victimă colaterală a acțiunilor întreprinse de jandarmi împotriva persoanelor care manifestau un comportament violent sunt și victime inocente în sensul în care, deși au depus toate diligențele pentru a nu fi asociate pe palierul susținerii sau încurajării acțiunilor persoanelor violente, delimitându-se de acestea, au suferit totuși vătămări în urma acțiunii forțelor de ordine", se arată în documentul DIICOT.
„Cu titlu de exemplu și fără pretenția de a constitui cea mai reprezentativă dintre multiplele situații de același fel, ilustrăm prin câteva capturi de ecran modul sugestiv în care protestatari, aparent pașnici, cad victime colaterale, dar nu inocente, acțiunilor jandarmilor de respingere a atacurilor inițiate asupra lor de către protestatarii violenți", adaugă DIICOT.
Astfel, în ordonanța de clasare au fost inserate fotografii care ilustrează "atitudinea" protestatarilor pașnici, capturile foto fiind însoțite de scurte explicații: "Pe un fond de acalmie se forțează gardul la contact cu jandarmii", "Lucrurile încep să se precipite", "Din spate se aruncă cu obiecte", "Un pet lovește un jandarm în cască", "Se intervine cu substanțe lacrimogene pentru a se elibera presiunea pe zona de contact", "Protestatarii reacționează violent împotriva forțelor de ordine", "Unii protestatari se arată amuzați de situație, încurajând prin comportamentul lor acțiunile violente îndreptate împotriva jandarmilor, context în care...un alt protestatar apreciază că jandarmii ar trebui stropiți cu lichide", "În timp ce protestatari asumați ca pașnici dezaprobă acțiunea jandarmilor, din spatele lor alți protestatari continuă să arunce cu diferite obiecte în forțele de ordine".
Ordonanța de clasare parțială a dosarului 10 august, dată de DIICOT, va fi verificată în cadrul controlului ierarhic, a anunțat procurorul general
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Decizie scandaloasă la Timișoara: primarul Dominic Fritz din partidul extremist anticreștin USR vrea să demoleze o biserică și să dea jos icoanele din Primărie
Adrian Onciu: Yulia Mendel: ”Vreau să le spun oamenilor cine este Zelensky cu adevărat”
VICTORIE ÎMPOTRIVA CENZURII: Proiectul de abrogare a legii Vexler și a legislației anti-românești a primit aviz favorabil în Senat. USR-iștii au sărit în aer!
Călin Georgescu la Marius Tucă Show: Este nevoie de noi Alegeri Prezidențiale! Totul se știe, totul se cunoaște despre Anularea Alegerilor. Este doar o chestiune de timp până la reluarea lor - ANUL ACESTA! NU CRED! E CERT! - VIDEO
Bienala de la Veneția, progresism în formă nudă, șoc și groază: Bazin plin cu urină de la vizitatori in care ”artiștii” înoată, femeie goală transformată în limba unui clopot suspendat, recipiente pentru spermă
Sorin Roșca Stănescu: Mega alarmă generală
Recomandările noastre
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Știri
Subiecte: miting 10 august Protest 10 august violente miting
Organizații: DIICOT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)