Dosarul „10 august” a fost clasat parțial de DIICOT. NU a fost tentativă de lovitură de stat

DIICOT a anunțat clasarea dosarului privind protestul din 10 august 2018, atât partea în care au fost cercetați șefii Jandarmeriei, cât și sesizarea privind o tentativă de lovitură de stat.
În urma acestei decizii, au scăpat de acuzații colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurențiu Cazan, fost director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București; colonelul Cătălin Sindile, fost șef al Jandarmeriei Române; comisarul șef de poliție Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relația cu prefecții din MAI.
Prin ordonanța din data de 26 iunie, procurorii DIICOT au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu și neglijență în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piața Victoriei din municipiul București, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forțele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare.
DIICOT a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior Cazan Laurențiu Valentin, comisar șef de poliție Chirică Mihai Dan, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Ionuț-Cătălin a infracțiunilor de abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă, participație improprie la fals intelectual participație improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă.
„În vederea aprecierii incidenței în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispozițiilor art.335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la lovire sau alte violențe (…) un exemplar al ordonanței a fost comunicat prim-procurorului acestei unități de parchet”, transmite DIICOT.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)