Dosarul electronic european de sănătate a fost votat în Parlamentul European. Datele medicale ale pacienților vor putea fi consultate în toate țările din UE

Parlamentul European a decis. Pacienții și cadrele medicale vor putea să aibă acces la dosarele medicale chiar și din alte state membre ale UE decât țara lor de reședință. În cazul în care pacientul autorizează accesul, datele vor putea fi folosite pentru tratament și cercetare, informează RomâniaTV:
Proiectul va ajunge să fie implementat peste doi ani, însă s-a ajuns la un acord privind dosarele medicale ce pot fi consultate în toate țările europene. Regulamentul UE care va duce la crearea unui „spațiu european al datelor medicale” a fost aprobat de Parlamentul European cu 445 de voturi pentru, 142 împotrivă și 39 de abțineri.
Tot acest proces se va desfășura pe platforma MyHealth@EU, concepută tocmai pentru ca datele de sănătate să fie disponibile într-un singur spațiu. Cel mai probabil cetățenii UE vor fi obligați să aibă un card de sănătate electronic unic.
Decizia Parlamentul European trebuie mai întâi să fie aprobată de Consiliul European. Dacă va fi confirmată, în momentul în care va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii, regulamentul ar urma să intre în vigoare după doi ani. În plus, utilizarea primară și secundară a datelor va fi posibilă între patru și șase ani, în funcție de categoria de utilizare, mai transmite sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Marea Resetare Politic Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Klaus Schwab Ursula von der Leyen
Locații: Bruxelles Davos, Elveția România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)