Falsul purtător de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, atacă și icoanele, după ce a pus la zid rugăciunea Doamne, ajută!

„Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, critică tendința unor oameni de a amplasa icoane în birouri.”, sună o informare de la ȘtiripeSurse care prezintă din start un fals perpetuat constant de noul iconoclast. Bănescu nu este purtător de cuvânt al BOR ci eventual al sediului instituției Patriarhiei Române.
„Birouri tapetate strident cu icoane. Iconostase improvizate ostentativ în spații ale imposturii, uneltirii, mimării credinței contrazise flagrant de fapte.
„Credința” surogat în efectul magic protector al sacrului la umbra căruia se poate profana în voie.
„Credința” idolatră și absurdă că forma atrage automat fondul, că formalismul are legătură cu creștinismul, că apucătura e tradiție dinamică și Ortodoxia ieftin ortodoxism mustind de populism.
Singura legătură cu „cele nevăzute” - a te face nevăzut la momentul potrivit.
Desigur, credința și creștinismul, ca și Viața, sunt în altă parte.
Partea cea bună” pe care ar trebui să o alegem, în cunoștință de cauză, toți”, a scris pe pereții Facebook Vasile Bănescu, potrivit sursei citate.
Postarea în cauză a fost semnalată cu promptitudine de site-ul anticreștin G4Media, care îl susține cu abnegație. 2000 de persoane au dat „like”. Teologul poate fi satisfăcut.
În iunie anul acesta, același Vasile Bănescu afirma că rugăciunea ”Doamne ajută!” trebuie ”denunțată igienic”...
Pentru lămuriri, o mare Mănăstire a explicat deja de ce „Dl. Vasile Bănescu nu reprezintă Biserica Ortodoxă”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Vasile Bănescu
Locații: Patriarhia Română
Subiecte: Doamne ajută! erezia iconoclastă
Organizații: Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)