Federația „Spiru Haret“: Să spună experții dacă subiectele PISA sunt adaptate sistemului de învățământ românesc. Oare un elev care provine dintr-o țară aflată în vârful ierahiei PISA ar putea face față sistemului de evaluare din România?

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret" condamnă declarațiile unor lideri de opinie, care- în urma rezultatelor obținute de elevii români la testele PISA- transformă "corpul profesoral în paria societății” și ignoră faptul că, în România, formarea elevilor are la bază alte principii, programele nefiind compatibile cu aceste teste internaționale.
„În România, formarea elevilor are la bază alte principii, iar programele nu sunt compatibile din punct de vedere al conținuturilor și structurii cu testele PISA. În mod similar, formarea cadrelor didactice pentru evaluare pune accentul pe alte aspecte decât cele din evaluările de tip PISA. Independent de rezultatele acestei evaluări, este de necontestat faptul că elevii români, când ajung în unitățile și instituțiile de învățământ din afară (și mă refer aici la toate nivelurile) sunt printre cei mai buni. Oare un elev care provine dintr-o țară aflată în vârful ierahiei PISA ar putea face față sistemului de evaluare din România?", a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte Federației „Spiru Haret", prin intermediul unui comunicat de presă.
Totodată, Federația „Spiru Haret" cere experților să vină să spună care este adevărul despre aceste teste internaționale și dacă modelele de subiecte sunt adaptate la sistemul de învățământ românesc.
„Cu toții am trecut prin școala românească și suntem oamenii de astăzi datorită școlii românești. Oare suntem analfabeți funcționali, oare nu suntem buni? Oare nu suntem profesioniști? Critica și aruncatul cu piatra au devenit sporturi naționale, însă ce se întâmplă după? ", a adăugat Marius Ovidiu Nistor.
Ultimele rezultate obținute de elevii români la testele PISA au declanșat reacții virulente în rândul liderilor de opinie din România cu privire la starea educației naționale.
Totuși, prof. Ioana Nancu a explicat într-un articol pentru ActiveNews.ro că "testele PISA sunt creația unor birocrați globali, care nu urmăresc decât standardizarea sistemelor de învățământ din lume”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)