Gheorghiță face anunțul trecerii de la „vaccinarea completă” la vaccinarea perpetuă: de la toamnă intră-n ring a treia doză sau al doilea rapel, spuneți-i cum vreți. Dr. Adrian Marinescu de la Balș: „E un UPDATE al vaccinului”

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că doza 3 sau rapelul 2 se va administra începând din această toamnă. El pretinde că prioritate vor avea medicii, bolnavii și bătrânii (persoanele considerate „vulnerabile”), dar așa a fost la început narațiunea și despre întâia doză, până când injectarea s-a generalizat, din ianuarie până în iulie, la nivelul întregii populații.
„Avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare. În primul rând pentru personalul medical, care se află la risc de îmbolnăvire și continuând cu peroanele vulnerabile, peste 65 de ani și cei aflați în evidență cu boli cronice”, a anunțat Valeriu Gheorghiță, marți, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Antena3.ro.
„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală.
Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a încercat să mai îndulcească „decizia” coordonatorul campaniei de vaccinare.
El a încercat să stârnească îngrijorare amintind despre noile cazuri de infectare cu varianta Delta a noului coronavirus, neuitând să menționeze că s-a ajuns deja la 5 decese puse pe seama bolii.
„Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a mai punctat Gheorghiță.
Ideea administrării unei a treia doze de „vaccin”, ba chiar a câte unei doze noi la fiecare 6-8 luni, a fost enunțată în primul rând de vicepreședintele Pfizer, Albert Bourla, care anunțase încă din luna mai 2021 că se pregătește a treia doză și că „vaccinul” Covid administrat în prezent are o eficiență de cel puțin 6 luni. De unde tragem concluzia că se vor lansa 1-2 doze de rapel pe an, dacă pandemia continuă în aceeași formă ca până acum.
Vedeta de rezervă de la Balș: „Ne interesează să fie, practic, un update al vaccinului”
În întâmpinarea lui Valeriu Gheorghiță vine dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, care explică la ce și pentru cine ar fi bună, în opinia lui, a treia doză de „vaccin” Covid.
„Dacă vorbim de doza a 3-a vorbim într-adevăr de persoane care au nevoie și aici sunt cei cu o imunitate deficitară, persoane în vârstă și ar fi și cei care au afecțiuni cronice și, bineînțeles, personalul medical.
Nu e vorba doar de o imunitate care să fie pe o durată mai mare, cum s-a discutat la început. Ne interesează să fie, practic, un update al vaccinului, să putem să luăm în calcul noile mutații.
Vorbim de varianta Delta și, știm foarte bine că, eficiența în ceea ce privește tulpina indiană este mai redusă la primele doze. Deci, lucrurile din start ar trebui regândite așa. În plus, personalul medical are nevoie de un răspuns imun care să fie cât mai echilibrat, cât mai bun, pentru că e clar că trebuie să îl protejăm.
De asemenea, personalul medical în momentul în care este protejat și riscul de a transmite mai departe este categoric mai mic”, a explicat dr. Adrian Marinescu la Antena 3.
Bineînțeles, o asemenea abordare pornește de la premisa că vaccinarea ar însemna „imunizare”, însă experiența a dovedit că mii de vaccinați au dezvoltat ulterior infecția contra căreia se injectaseră, unii dintre aceștia chiar decedând de la atâta „protecție”. În plus, au apărut numeroase reacții adverse la vaccinare, a căror incidență s-a dovedit a fi mai mare și mai gravă decât riscul de a face boala în sine. Mai mult, studiile au arătat că imunitatea naturală este de aproape 7 ori mai mare decât cea indusă artificial.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Adrian Marinescu Albert Bourla Valeriu Gheorghiță
Locații: România
Subiecte: campania de vaccinare decese vaccin Imunitate infectați după vaccinare vaccin COVID-19 vaccinare perpetuă Vaccinuri periculoase varianta delta Covid
Organizații: CNCAV Institutul Matei Balş Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)