IMAGINI DE ARHIVĂ INEDITE cu Regele Mihai de la Sărbătoarea Botezului Domnului - București, 1932 și Chișinău, 1940

Primul și singurul Rege uns de către Biserica Ortodoxă Română, Regele Mihai a fost, așa cum spunea Patriarhul României la slujba de înmormântare a fostului Suveran, „un om profund religios” , a cărui credință nu era una formală, ci existențială și practică.
Patriarhul Daniel amintea, de asemenea, că „în perioada primei domnii, 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, Regele minor Mihai I s-a bucurat de protecția și grija părintească a Patriarhului Miron Cristea, membru al Regenței Regale, din care mai făceau parte principele Nicolae, unchiul tânărului Rege, și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație.(...) Între anii 1932-1940, la clasa palatină organizată special de tatăl său, Regele Carol al II-lea, pentru educația tânărului prinț, devenit Mare Voievod de Alba Iulia, acesta a avut ca profesor de religie pe preotul academician Nicolae M. Popescu, o mare personalitate a epocii, care, împreună cu savanții Nicolae Iorga și Simion Mehedinți, a contribuit mult la formarea intelectuală și spirituală a viitorului Rege.”
"Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața”. Acesta a fost unul dintre îndemnurile pe care Regele Mihai îl transmitea românilor.
Trinitas TV a prezentat in urmă cu 2 ani, imagini de arhivă inedite cu fostul Suveran al României. În imagini apar Regele Carol al II-lea al României împreună cu Principele Mihai, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Consiliului de Miniștri Nicolae Iorga, care au participat, la București, în anul 1932, la Sărbătoarea Botezului Mântuitorului Hristos și la tradiția aruncării Sfintei Cruci în apele Dâmboviței.
În ianuarie 1940, Regele Carol al II-lea a vizitat Chișinăul, însoțit, de asemenea de Principele Moștenitor Mihai, pentru a fi alături de basarabeni în ziua sărbătorii Botezului Domnului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Locații: București
Subiecte: Botezul Domnului Sărbători creştine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)