INCREDIBIL. Ministerul Sănătății susține că NU DEȚINE contractele de VACCINURI COVID și că, oricum, „SUNT SECRETE”. O organizație a sesizat DNA. ActiveNews este singura publicație din România care a publicat CONTRACTELE SECRETE

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat DNA, împotriva funcționarilor din Ministerul Sănătății care au semnat o adresă oficială în care neagă existența unor contracte încheiate cu furnizorii de vaccinuri împotriva COVID-19, informează ȘtiripeSurse.
Se pune foarte serios întrebarea cine le-a negociat din partea statului român, cine le-a semnat și UNDE SUNT? Cazul a fost transmis DNA care trebuie să răspundă. Este vorba de contracte de peste UN MILIARD DE EURO.
Este de observat că Ministerul Sănătății face volute pe sub legea României invocând clauzele contractelor dintre Comisia Europeană și producători. Dar organizația FACIAS a solicitat expres cele patru contracte ale Guvernului României - așa cum au fost comandate de Guvernul României prin OUG - , acte ce, conform Legii, sunt PUBLICE.
„Concret, semnatarii adresei au atestat împrejurări nereale privind inexistența acestor contracte, consecutiv acțiunii de includere a informațiilor despre aceste contracte în categoria celor clasificate/confidențiale, în scopul ascunderii încălcării legii de către oficialii care au încheiat respectivele contracte păguboase pentru statul român.
Deși în actele oficiale ale Guvernului României se arată clar existența unui număr de patru contracte semnate cu producătorii cu care Comisia Europeană a încheiat Acorduri de cumpărare, oficiali ai Ministerului Sănătății au atestat faptul că aceste contracte nu există.
Răspunsul oficial al acestora a venit în urma cererii FACIAS de a fi făcute publice cele patru contracte, pentru a respecta principiul transparenței și pentru corecta informare a publicului larg.
Astfel, negarea existenței celor patru contracte în adresa oficială trimisă FACIAS înseamnă că semnatarii adresei au dezinformat și distorsionat realitatea. De aceea, FACIAS a sesizat DNA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prev de art. 321 alin. 1 Cod penal, favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal și abuz în serviciu, prev. de art. 297alin. 1 Cod penal.
Actele oficiale ale guvernului care fac referire la cele patru contracte sunt publice, astfel încât din examinarea comparativă a datelor/informațiilor din cele două înscrisuri oficiale, reiese cu evidență că funcționarul din cadrul Serviciului Relații publice și presă al Ministerului Sănătății, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a atestat fapte necorespunzătoare adevărului, falsificând astfel înscrisul oficial.
Totodată, funcționarii Ministerului Sănătății au afirmat despre conținutul acestor contracte că este secret și că poate fi comunicat doar cu acordul Comisiei și al producătorilor. Din nou, un fapt nereal, așa cum demonstrează existența publică a acordurilor încheiate de Comisia Europeană, disponibile pe site-ul oficial al UE.
Acțiunile funcționarilor publici prejudiciază cetățenii, în sensul că neagă acestora dreptul la informare asupra unor probleme de interes public, cum sunt cele legate de sănătatea publică în contextul pandemiei și risipirea banului public pe vaccinuri ce nu sunt folosite și urmează să expire.
FACIAS a cerut în mai multe rânduri explicații oficiale privind cheltuirea iresponsabilă a banilor în procesul de achiziție de vaccinuri împotriva COVID-19 și a solicitat renegocierea contractelor existente, în contextul în care România nu a folosit majoritatea dozelor cumpărate și s-a obligat să mai achiziționeze un număr semnificativ de doze.”, arată un comunicat FACIAS, potrivit sursei citate.
ActiveNews este singura publicație din România care a publicat CONTRACTELE SECRETE ale Comisiei Europene cu Pfizer și Moderna încă din aprilie anul trecut:
Citiți aici cererea FACIAS și răspunsul primit din partea Ministerului Sănătății (DOC).
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

3 ani de la trecerea la Domnul a unui mare patriot și unionist: Părintele Dumitru Merticariu

După Istoria Românilor, Daniel David, ministrul preferat al lui Nicușor Dan, vrea să taie Limba Română! Ați crezut că se va ajunge aici în atât de scurt timp? Alis Popa: Dragi români, dacă nu vă doriți deznaționalizarea, acum e momentul să luați atitudine

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”
Recomandările noastre

Doi Mesianici vor să belească un Apocaliptic – Nu e banc, dar lumea se bucură ca proasta!

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Alexandru Rafila Florin Cîțu Klaus Iohannis Ludovic Orban Nicolae Ciucă Ursula von der Leyen
Locații: România Uniunea Europeană
Subiecte: Contract Secret Moderna Contract Secret Pfizer Contracte Secrete Vaccinuri Moderna Pfizer Vaccin coronavirus vaccin COVID-19
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)