Ierarhii și preoții Bisericii lui Hristos au datoria să apere drepturile fundamentale ale omului, inclusiv libera alegere, privitoare la asumarea sau nu a unui vaccin ori a vreunui alt tratament medical
În ultima vreme, incitate de trompetele securistice din presă și ONG-uri, instituțiile statului au început să taxeze libertatea de exprimare a ierarhilor și preoților BOR pe teme de actualitate. Astfel, Radio Dobrogea, postul unde Arhiepiscopul Tomisului are dialoguri în direct cu ascultătorii, a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei. După ce a ținut o predică biciuitoare la adresa puternicilor zilei, Episcopului Giurgiului i s-a deschis dosar penal de o obscură secție de poliție rurală. În acest context, suntem onorați să găzduim în paginile ActiveNews opinia protosinghelului dr. Sofian Costea, un alt slujitor al Domnului care vorbește în duhul Adevărului și nu caută la fața oamenilor și a veacului. (Nota Redacției)
Orice om de bună credință realizează că, mai ales în ultimii ani, adepții ideologiei neomarxiste, seculariștii și globaliștii vremii își doresc ca Biserica lui Hristos să fie din ce în ce mai absentă, din perspectiva mesajelor transmise în spațiul public, mesaje privitoare la problemele acute ale oamenilor. Aceștia trebuie, însă, să știe că ierarhii Bisericii au obligația să atragă atenția clasei conducătoare în ceea ce privește orice fel de abuz, discriminare sau îngrădire a libertății cetățenilor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Medicul Anca Cernea, propagandistă anti-Georgescu, a murit de turbo-cancer
Călin Georgescu, la Târgul de la Domnești, alături de membri ai AUR: ”URAGANUL A PORNIT! Țara se ține prin popor, nu prin comploturi și combinații politice!” - DISCURSUL INTEGRAL. De la țărani la Mănăstirea Aninoasa - VIDEO
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Atentatul terorist contra mogulului care voia să dezvăluie corupția lui Zelenski provoacă un cutremur doar în Ucraina nu și la Bruxelles. Cum a fost ucisă și îngropată executanta atentatului de către o echipă mixtă a serviciilor secrete GUR și SBU
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Locații: România
Subiecte: Drepturile omului libertatea de a dispune de propriul corp libertatea de alegere Libertatea de exprimare
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului Biserica Ortodoxă Română CNA Episcopia Giurgiului Radio Dobrogea
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)