Influențăr de șanț și propagandist al vaccinării din România, oengistul Ovidiu Covaciu a primit o donație de 166600 lei de la Pfizer fără a-și marca postările în care solicită să nu se mai vorbească despre reacții adverse cu PUBLICITATE PLĂTITĂ

Influențăr de șanț și propagandist al vaccinării din România, Ovidiu Covaciu, un cetățean precar de pe rețelele de socializare care se prezintă drept fondator al Coaliției România Sănătoasă, s-a dovedit a fi nimic mai mult decât o altă vedetă de carton sponsorizată de Big Pharma, respectiv chiar de Pfizer.
Pe marginea discuției despre reacțiile adverse ale vaccinului și riscul vaccinării în sine, despre care află poporul acum, după doi ani de la înțepare, respectivul guraliv emite câteva onomatopee din care reținem că nu contează dacă mor oameni sau au reacții grave adverse care îi schilodesc pe viață, pentru că aceste informații pot da apă la moară „criminalilor antivaccin”:

Autor al unor site-uri despre vaccinare, imberbul cu gură mai mare decât capul lui se alătură prin postarea de față, vedetelor de mucava din România și pretutindeni, sponzorizate de Pfizer și companiile producătoare de vaccinuri, pentru a induce oamenii în eroare.
Pe același subiect

LISTA PRINCIPALILOR PSIHOPAȚI AI LUMII. Dr. Damian Baciu oferă sinteza Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctorat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

VICTORIA LUI NOVAK - Reprezentantul psihopaților și un tenisolog local au asistat la propria lor execuție. Av. Florentin Țuca: Nole-Stefanos, 6-3, 7-6, 7-6; Djokovic-Gates, 6-0, 6-0, 6-0

Holocaustul și Nevaccinații
Recomandările noastre

Povestea Elei, o româncă de 39 de ani, care a suferit reacții alergice severe la VACCINUL COVID, face înconjurul pământului după ce a fost publicată de Jab Injuries Global: A AJUNS ÎN PRAGUL MORȚII! Neurologul salvator: mergi cât de des poți la Biserică!

Criza Baloanelor reprezintă un cadou cu fundiță pentru Putin
Secțiuni: COVID Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Ovidiu Covaciu
Locații: România
Subiecte: actori campania de vaccinare Dilemele Influențărilor incriminarea negării propagandei pandemice propaganda pro-vaccin
Organizații: Pfizer Societatea Rațională Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)