Judecătoarea Gabriela Baltag, membru ales al CSM, a semnat o „scrisoare deschisă” în care îi acuză în termeni duri pe cei care au folosit și folosesc în continuare tragedia de la Caracal pentru interese personale, de natură electorală sau pentru revenirea la controversatele Protocoale, scrie cotidianul.ro.  Judecătoarea condamnă folosirea acestui caz dramatic de către diverse persoane din sistem pentru a deplânge eliminarea SRI din actul de justiție, ca urmare a desființării protocoalelor, dar și pentru a cere desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
„Tuturor celor vinovați, fie de modul deficitar în care au acționat, dar și celor care par de piatră în fața cutremurătoarelor înregistrări, Gabriela Baltag le adresează un adevărat blestem: să fie urmăriți de cuvintele Alexandrei: „Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică…vă rog…!”

Acesta este textul integral al Scrisorii adresate tuturor de Gabriela Baltag, titrată: „PREA TÎRZIU PENTRU ALEXANDRA”:

”Îmi este foarte greu să vorbesc despre tot ce am simțit în ultimele zile, profesional și uman. Revolta a fost poate starea constantă care m-a cuprins cel mai mult, dar și disperarea față de neputința vizibilă a celor chemați să-și îndeplinească obligațiile profesionale, simple, clare, imperative pentru alte timpuri, dar nu și pentru zilele noastre, după cum pare!

Mă doare sfîșietor ce i s-a întamplat Alexandrei! Nu pot găsi cuvinte să descriu ce am trăit și ce simt sufletește cînd descopăr faptul că dispariția unui copil al acestei țări, copil care era posibil să fie al oricăruia dintre noi, nu reprezintă decît o altă șansă de campanie electorală pentru unii, o dovadă evidentă de neasumare, de lașitate pentru mulți dintre acei care ar fi trebuit să raspundă unde au fost, dar mai ales cum au acționat atunci cînd Alexandra striga: ‘Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică…vă rog…’

Acest apel disperat sper sa-i urmareasca pe toti cei care au fost implicati in salvarea Alexandrei dar au ramas cuprinsi de neputinta, indiferenta, mascand, pe alocuri, cu aroganta, în realitate, o necunoaștere a cadrului normativ în vigoare, generos în mecanisme de intervenție.

De cîteva zile auzim stupefiați justificări ce au ajuns la limita penibilului. Multe dintre conduite îmi sunt cunoscute fiindcă le-am vazut consumate aproape de mine, de foarte multe ori, în ultimii doi ani și jumătate. Neasumarea constantă a greșelilor a devenit felul unora de a fi. Cum să vindecăm bolile pe care refuzăm să le recunoaștem? Nu va fi posibil niciodată!

După unii, înființarea secției de investigație poartă întreaga responsabilitatea; potrivit altora, legile justiției (care nu au avut și nu au nicio legatură cu politica penală a unui stat) sunt vinovate de tot ce i s-a întamplat Alexandrei. Reaua-credință pare să nu aibă nicio limită zilele acestea!

Cînd o țară întreagă descoperă înmărmurită povestea copilei de 15 ani, căreia autoritățile nu i-au mai dat nicio șansa, unii plîng pe la colțuri sau chiar în gura mare, fără nicio reținere, faptul că, pierderea supremă este, în realitate, lipsa de implicare a Serviciului Român de Informații, urmare a distrugerii protocoalelor de către CCR!

Sper ca tot ce am văzut în ultimele zile să reprezinte cele din urmă zbateri ale unei hidre care a măcinat forța acestui neam și care a șubrezit temelia unei profesii minunate! Privesc spre colegii mei, judecătorii acestei țări, cu speranța legitimă, de viitor, și îi implor să nu mai îngăduie niciodată rostogolirea vreunui neadevăr în măsură să afecteze credibilitatea, dar mai ales substanța înfăptuirii actului de justiție!”