Klaus Iohannis, președintele tuturor vacciniștilor: „Țării noastre îi revin 10,7 milioane de doze, prima tranșă urmând să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor”
Președintele republicii își depășește prerogativele constituționale și se implică în accelerarea procesului nedemocratic de vaccinare obligatorie a populației, folosind drept pretext criza globală declanșată de coronavirus. După ce săptămâna trecută solicita creșterea finanțărilor disponibile în cadrul Instrumentului pentru Sprijin de Urgență, pentru a permite sporirea surselor de aprovizionare cu vaccinuri, într-o nouă declarație de presă susținută marți, 3 noiembrie 2020, Klaus Iohannis a vorbit despre o întâlnire cu ministrul sănătății și cu „experții din domeniul vaccinologiei” (sic!) și a anunțat că vaccinarea populației împotriva noului coronavirus va începe cel mai devreme în primăvara anului 2021, în baza unei comenzi de peste 10 milioane de doze de vaccin. Acestea au fost comandate la U.E. încă din luna august 2020 de către ministrul Nelu Tătaru, pentru a fi livrate imediat ce vor fi disponibile. Prioritate la administrarea vaccinului vor avea lucrătorii din domeniul medical și așa-zisele „grupe de risc” din populație, adică vârstnicii și persoanele vulnerabile. Vaccinarea anti-coronavirus se va face în centre de vaccinare și în cabinetele medicilor de familie, existând proceduri speciale de depozitare și distribuție a dozelor și dorindu-se implementarea unor „mecanisme de supraveghere activă a tuturor elementelor legate de procesul de vaccinare”. Au existat în spațiul public voci care au cerut inclusiv implicarea Armatei în procesul de vaccinare a populației, care va fi unul contra-cronometru.
„Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară. Vrem să ne asigurăm că vaccinele folosite au cel mai înalt nivel de siguranță și eficiență și respectă reglementările." - a spus Iohannis, amintindu-ne de alți politicieni cu "succesuri" și "almanahe".
„Am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniu pentru a evalua stadiul pregătirilor pentru strategia de vaccinare anti-COVID în România. Ca parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană, țării noastre îi revin 10,7 milioane de doze, prima tranșă urmând să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor. Primii care vor fi vaccinați vor fi lucrătorii din sistemul medical și persoanele din grupele de risc, iar vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară. Fac apel la personalul medical de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie trebuie să fie la rândul lor instruiți. Vaccinul va fi esențial pentru controlul pandemiei și relansarea economiilor. Dar, până la apariția acestuia, este imperativ să respectăm cu maximă responsabilitate toate măsurile de protecție și prevenție pentru a limita cât mai mult numărul infectărilor”, a scris Klaus Iohannis pe pagina oficială de Facebook.
Redăm mai jos declarația de presă a președintelui republicii din data de 3 noiembrie 2020:
„Situația epidemiologică de la nivelul tuturor statelor europene se degradează rapid, iar populația este expusă unui risc major de infectare cu SARS-CoV-2. România se confruntă, la rândul ei, cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adaptează permanent prin noi măsuri pentru a controla transmiterea virusului.
În acest context, ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea cât mai curând posibil a unui vaccin anti-COVID-19, vaccin sigur și eficace, iar eforturile făcute la nivel internațional confirmă dorința tuturor de a avea acest vaccin. România este parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19, atunci când acestea vor fi disponibile, urmând ca țării noastre să îi revină o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin.
Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial și a capacității totuși destul de reduse de producție, vaccinul va ajunge în țările europene în mod etapizat.
Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă primită să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor.
Vreau să subliniez în acest context că, în baza convențiilor făcute în Uniunea Europeană, toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe. Deci, în momentul în care vaccinul va fi disponibil și va fi livrată prima tranșă, toate statele europene vor primi cota corespunzătoare din prima tranșă, la fel din a doua tranșă și așa mai departe, iar primii care vor fi vaccinați în mod natural vor fi lucrătorii, toți lucrătorii, din sistemul medical, dar și persoanele din grupele de risc. Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale.
Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei.
Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluții de acțiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital.
Totodată, pentru a informa corect populația și a combate dezinformarea, este absolut necesar un proces de comunicare clar, transparent și eficient, și mă bazez în acest demers inclusiv pe sprijinul dumneavoastră, al reprezentanților mass-media.
Ministrul Sănătății mi-a prezentat pe larg strategia de vaccinare anti-COVID în România, platformele de vaccinuri, cadrul legal, modul în care va fi organizat și va funcționa programul național și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție. Toate aceste aspecte sunt foarte importante și sunt analizate inclusiv la nivel european, pentru că noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare.
Fiind o problemă de importanță majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiți.
Am solicitat ministrului Sănătății să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare și să stabilească un plan de asigurare a stocurilor de materiale de care va fi nevoie. De asemenea, am discutat și aspecte de logistică legate de depozitare și distribuție, dar și despre dezvoltarea unor mecanisme de supraveghere activă a tuturor elementelor legate de procesul de vaccinare.
Dezvoltarea unuia sau a mai multor vaccinuri împotriva COVID-19 va fi esențială pentru controlul pandemiei și relansarea economiilor.
Dar, până la apariția acestora, este imperativ să respectăm cu maximă responsabilitate toate măsurile de protecție și prevenție: purtarea măștii, igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, munca la distanță, acolo unde este posibil.
Sunt lucruri care stau în puterea noastră și, momentan, singurele metode care pot contribui decisiv la controlul pandemiei”, a declarat Klaus Iohannis. El a mai vorbit și despre consolidarea și extinderea Parteneriatului Strategic cu S.U.A. Continuarea poate fi citită pe pagina web a Administrației Prezidențiale.
În România au existat proteste frecvente împotriva obligativității vaccinării, motiv pentru care, înainte de pandemie, aceasta nu a putut fi legiferată până la capăt, deși a trecut de Senat pe 23 octombrie 2017. De asemenea, 118 medici au semnat o scrisoare comună către deputații din Parlamentul României, cerându-le cu argumente să respingă proiectul de lege cu privire la vaccinarea obligatorie a persoanelor. Menționăm că proiectul a fost început de către guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu și finalizat pe vremea succesorului acestuia, Mihai Tudose.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Globaliștii și-au dat jos masca! – Ceva foarte rău e pe cale să se întâmple...
Plagiatorul Cărtărescu n-a luat Nobelul pentru a N`șpea oară. România, între Han Kang și Hakuna Matata
Cum arată Aeroportul Bacău în urma pelerinilor care s-au întors din Uman, Ucraina, în Israel. Filmarea Zilei
OCULTA NE DĂ UN IDIOT MAI IDIOT DECÂT IOHANNIS. BTI: Constatare extrem de gravă: candidatul prezidențial Nicolae Ciucă este analfabet funcțional - VIDEO
LOVITURA DE STAT
Mitropolia Moldovei și Bucovinei schimbă slujba de hram la Sfânta Parascheva cu un spectacol de Operă. Psalții se revoltă, Mitropolia tace
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: România
Subiecte: Pandemie coronavirus Vaccinarea obligatorie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)